Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, susţine că a refuzat 13 milioane de euro în schimbul transferului lui Octavian Popescu, fotbalist în vârstă de 18 ani. Giovanni Becali este cel care gestionează situaţia atacantului de la FCSB.
Gigi Becali a refuzat o sumă de transfer mare pentru Octavian Popescu
Omul cu banii de la FCSB a prins curaj, după ce l-a transferat pe Dennis Man la Parma, în schimbul a 11 milioane de euro. El susţine că a primit, recent, o ofertă puţin mai mare, dar a refuzat şi a cerut 40 de milioane de euro.
”Am avut ofertă de 13 milioane. Nu ştiu dacă de la Juventus, întrebaţi-l pe Giovanni. Am zis că nu-l dau. Ei au insistat să le zic un preţ. Am zis 40 de milioane de euro. Dacă daţi atât, vi-l dau. Atât am cerut.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Eu le-am zis că nu e de vânzare şi ei au insistat. Poate cer 50, poate cer 70, poate cer 100. Eu atâta cer. Acum deranjez că cer bani pe jucători. Supăr pe cineva? E marfa mea. Cer cât vreau. Tavi Popescu se preconizează să facă 100 de milioane. De ce să-l dau pe 13 dacă eu pot lua 100. El va pleca pe cât merită. Dacă el va face 13, va pleca pe 13.
Poate o să iau două, poate o să iau 9, poate o să iau 30. Eu risc, sunt dispus să risc. Poate o să iau doar un milion, dar poate o să iau 100 de milioane”, a declarat Gigi Becali pentru AntenaSport.
Omul de afaceri a venit şi cu exemplele prin care îşi justifică cererile: ”Am luat 13 milioane de euro pe Man (n.r. - suma totală cu tot cu bonusuri), voi aţi uitat. Am luat 10 milioane pe Stanciu, voi nu mă credeţi. Ce dacă e România. El joacă pe picioarele lui, valoarea lui. Pe Man am luat cât era valoarea lui. Dacă o să coste un jucător 30, o să iau 30. Noi nu vindem pe bani mulţi că nu avem marfă. Atât a costat Mihăilă, atât a luat. Spune-mi un jucător din România care face 30 de milioane şi nu-l cumpără europenii”, a mai spus Becali.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: gigi becali, octavian popescu, fcsb, transfer octavian popescu