You are here:

FCSB a transferat ”înlocuitorul lui Darius Olaru”! Anunţul făcut de MM în direct: ”Un jucător excepţional”. Ce se va întâmpla cu ”tricolorul” | EXCLUSIV

FCSB a transferat ”înlocuitorul lui Darius Olaru”! Anunţul făcut de MM în direct: ”Un jucător excepţional”. Ce se va întâmpla cu ”tricolorul” | EXCLUSIV

FCSB

Comentarii

Deşi spunea că nu va mai investi bani la echipă, Gigi Becali a reuşit, în această vară, una dintre cele mai impresionante campanii de transferuri din ultimii ani. Nu mai puţin de nouă jucători au sosit la club, iar un al zecelea aste aşteptat în zilele viitoare.

Deşi anunţa că îşi va retrage uşor, uşor susţinerea financiară de la club, rezultatele reuşite în preliminariile Conference League şi prezenţa a zeci de mii de fani în tribune la meciuri l-au înduplecat.

Patronul FCSB-ului a ”spart banca” pentru nouă transferuri, plătind aproape patru milioane de euro pentru venirea a nouă jucători, în timp ce încă o mutare este pregătită.

Această investiţie vine în urma vânzării lui Florin Tănase, care a făcut pasul în Emiratele Unite Arabe, la Al Jazira, unde va avea un salariu de aproximativ cinci ori mai mare ca la Bucureşti.

În orice caz, transferurile rezolvate erau necesare pentru ca echipa să îşi atingă obiectivele, întrucât lotul nu era destul de ”adânc” pentru a face faţă şi în competiţiile interne, şi în Conference League.

Ultimul jucător sosit la FCSB a fost numit de MM Stoica, în direct, la Orange Sport, ”înlocuitorul lui Darius Olaru”, întrucât acesta urmează să împartă minutele cu internaţionalul român.

FCSB a transferat înlocuitorul lui Darius Olaru

Deşi primise o ofertă importantă din străinătate, de şase milioane de euro, pe care Becali acceptase, ”tricolorul” pare că va rămâne la FCSB cel puţin până în iarnă.

Aşadar, Vadim Raţă, jucătorul de abia achiziţionat de la FC Voluntari, va fi ”dublura” starului vicecampioanei, având şansa să prindă oricum un număr important de minute graţie numărului de meciuri pe care urmează să le dispute FCSB.

Având în vedere faptul că Olaru, chiar dacă pare instituibil, pentru că e un jucător excepţional, dar trebuie totuşi, pentru că sperăm să jucăm la trei zile, să fie un înlocuitor pentru Olaru, de acelaşi profil.

Şi singurul jucător din campionatul nostru de acelaşi profil şi cu valoare e Raţă”, a declarat MM Stoica, în direct, la Orange Sport.

Ajuns la 24 de ani, Darius Olaru evoluează pentru FCSB de două sezoane şi jumătate, timp în care a apucat să însumeze 92 de apariţii, 17 goluri şi 18 assist-uri.

Vadim Raţă va putea debuta la FCSB duminică, de la ora 21:30, în confruntarea cu fosta sa echipă, Chindia Târgovişte, partidă care poate fi urmărită, în direct, pe Orange Sport 1 şi orangesport.ro.

Afla mai multe despre: mm stoica 

viewscnt
Articole similare