You are here:

FCSB, asalt la unul dintre cei mai buni jucători de la CFR Cluj. Transferul este însă foarte complicat

FCSB, asalt la unul dintre cei mai buni jucători de la CFR Cluj. Transferul este însă foarte complicat

Superliga

Comentarii

FCSB este interesată în continuare de transferul lui Billel Omrani, atacant pe care l-a dorit şi în iarnă. Situaţia contractuală a acestuia este însă destul de complicată.

Omrani a fost curtat de FCSB încă din iarnă, în condiţiile în care atunci mai avea contract doar până în vara lui 2018. Ulterior, atacantul a semnat un nou contractu cu CFR Cluj, care expiră în 2019. În acelaşi timp, Omrani a cerut şi o clauză specială: să poată pleca oricând vine o ofertă convenabilă pentru el şi pentru club.

Însă conducerea lui CFR Cluj nu recunoaşte acest document, drept pentru care Omrani a cerut o expertiză grafică la Lyon. În paralel, a depus o contestaţie la Camera Naţională pentru Soluţionarea Litigiilor prin care a cerut să se confirme veridicitatea acelui document.

Acum, Gigi Becali a anunţat că este interesat din nou de Omrani, mai ales că nepotul său - Vasile Geambazi - îl apreciază foarte mult pe atacantul de 24 de ani. Patronul FCSB susţine în continuare că CFR Cluj i-a falsificat semnătura şi, drept urmare, atacantul francez va deveni liber în vară.

Billel Omrani s-a format la Olympique Marseille şi, până să vină la CFR, a mai jucat doar la AC Arles - sub formă de împrumut. În acest sezon al Ligii 1 a marcat 7 goluri şi a reuşit 3 assist-uri.

Afla mai multe despre: fcsbcfr clujbillel omraniliga 1 

viewscnt
Articole similare