Sezonul 2017-2018 este ultimul în care Liga 1 a trimis două formaţii în preliminariile Champions League. Din sezonul viitor, doar campioana României va juca în preliminariile competiţiei supreme, iar din 2019 situaţia se anunţă şi mai dificilă.
Dacă în sezonul viitor campioana îşi va începe aventura eruopeană din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, peste încă un an campioana de atunci va fi nevoită să joace încă o dublă eliminatorie şi va evolua din Turul 1 preliminar pe ruta campioanelor.
Iar situaţia se îngreunează şi pentru echipele din Europa League, unde vom avea trei reprezentante. Câştigătoarea Cupei va intra în competiţie din turul 2 preliminar, iar cele două echipe calificate din campionat vor juca din turul 1 preliminar.
Doi ani de coşmar
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cum am ajuns în această situaţie? Ultimele două sezoane şi-au spus cuvântul. În 2015-2016 şi 2016-2017, coeficientul Ligii 1 a fost de doar 2,250, respectiv 3,300, mult sub performanţele din sezoanele precedente (6,875 în 2013-2014 şi 5,125 în 2014-2015).
În sezonul 2015-2016 România n-a avut nicio reprezentantă în grupele competiţiilor europene, Astra, FCSB, Botoşani şi ASA Târgu Mureş fiind eliminate prematur. Anul trecut, Astra a reuşit o calificare nesperată în primăvara europeană, în timp ce FCSB s-a oprit în faza grupelor Europa League, însă a fost prea puţin, în condiţiile în care punctele strânse s-au împărţit la 5, iar CSMS Iaşi, Viitorul şi Pandurii Târgu Jiu au adus împreună un singur punct pentru coeficientul de ţară.
PUNCTE ÎN CLASAMENTUL COEFICIENŢILOR 2016-2017
Astra - 9,000
FCSB - 6,500
CSMS Iaşi - 0,500
Viitorul - 0,500
Pandurii - 0
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Total: 16,500. Media pentru coeficientul de ţară: 3,300
Acum: FCSB "trage" singură
Şi în acest sezon situaţia e la fel de "neagră", cu toate că FCSB are deja trei victorii în faza grupelor şi pare sigură de o calificare în primăvara Europa League. Problema e reprezentată de faptul că punctele strânse de vicecampioană se împart tot la 5, iar celelalte reprezentante - Viitorul, Dinamo, Craiova şi Astra - au fost deja eliminate.
PUNCTE ÎN CLASAMENTUL COEFICIENŢILOR 2017-2018
FCSB - 8,000 (încă în competiţie)
Astra - 2,000
Viitorul - 1,000
Dinamo - 0,500
CSU Craiova - 0
Total: 11,500. Media pentru coeficientul de ţară: 2,300
România ocupă acum locul 21 în clasamentul coeficienţilor şi teoretic mai poate urca în top, însă nu suficient pentru a mai câştiga o echipă în cupele europene din sezonul 2019-2020.
Avem doar două "motoare"
* Cele 9 echipe sunt: ASA Târgu Mures, CFR Cluj, Petrolul, Pandurii, Viitorul, CSMS Iasi, FC Botoşani, CSU Craiova şi Dinamo.
Privind situaţia pe ultimii 5 ani - perioada luată în calcul pentru stabilirea coeficientului de ţară - devine clar de ce e aproape imposibil pentru Liga 1 să urce constant în clasamentul campionatelor europene.
Începând cu sezonul 2013, România a avut 11 reprezentante în Liga Campionilor sau Eropa League: FCSB, Astra, ASA Târgu Mures, CFR Cluj, Petrolul, Pandurii, Viitorul, CSMS Iasi, FC Botoşani, CSU Craiova şi Dinamo.
19,850 e coeficientul UEFA al României, pe ultimii 5 ani. Liga 1 ocupă astfel locul 21
Dacă FCSB şi Astra şi-au făcut treaba şi au adus 38, respectiv 26,5 puncte în topul coeficienţilor, celelalte nouă echipe au reuşit împreună doar 14,5 puncte, mult prea puţin pentru a spera la un loc mai bun în topul coeficienţilor.
FCSB are deci 48,1% din totalul punctelor acumulate de echipele româneşti în cupele europene în ultimii 5 ani, in timp ce Astra a adus 33,5% din total.
Trupa lui Dică mai are de jucat cel puţin trei meciuri în acest sezon al cupelor europene, deci are toate şansele să sară de 50%.
Afla mai multe despre: clasament coeficienti, top coeficienti, liga 1, fcsb, astra