You are here:

FCSB îşi poate lua adio de la titlu! Helmut Duckadam, verdict dur: „Jocul de echipă lipseşte cu desăvârşire!”

FCSB îşi poate lua adio de la titlu! Helmut Duckadam, verdict dur: „Jocul de echipă lipseşte cu desăvârşire!”

FCSB

Comentarii

Deşi este pe primul loc în Liga I, cu 57 de puncte, FCSB nu l-a mulţumit pe Helmut Duckadam.

Fostul mare portar nu este mulţumit de jocul prestat de FCSB şi consideră titlul din sezonul acest pierdut deja.
După ce FCSB s-a chinuit serios să o bată pe Gaz Metan, scor 1-0, Helmut Duckadam a fost dezamăgit de jucătorii liderului din Liga I. Pentru FCSB urmează duelul cu UTA Arad, programat sâmbătă seara, de la ora 13:00 în direct pe TV Telekom Sport şi telekomsport.ro.
Nu pot să spun că am o favorită la acest meci, chiar dacă sunt din Arad. UTA nu joacă bine acasă, a pierdut foarte multe puncte pe teren propriu, aşa că FCSB are prima şansă. Totuşi, UTA are pentru ce să lupte şi chiar se poate gândi să prindă play-off-ul, dacă va câştiga sâmbătă.
Chiar dacă se va impune, cred că FCSB n-are cu adevărat şanse la titlu. Eu în continuare nu văd acolo un joc de echipă. De fapt, el este inexistent, lipseşte cu desăvârşire, am văzut asta cu toţii şi la meciul cu Gaz Metan”, a spus Helmut Duckadam, pentru ProSport.

FCSB îşi caută stadion

FCSB este nevoită să îşi caute stadion cât mai repede. Ultimul meci pe care îl va putea disputa pe Naţional Arena va fi cel cu CFR Cluj, campioana României.
După acest joc, Liga 1 se va întrerupe timp de două săptămâni, perioadă în care naţionalele joacă în preliminariile CM şi la turneul final al CE de tineret. Pe Arena Naţională se vor disputa meciuri importante, chiar şi România-Germania. 
FCSB a cerut să joace la Piteşti în play-off.
Ne-au căutat cei de la FCSB şi încercăm să-i ajutăm, dar i-am spus şi domnului Argăseală că nu depinde de noi, trebuie să vorbim la Primărie şi să vedem dacă se găseşte o soluţie de închiriere a stadionului pentru ca FCSB să joace aici, în play-off”, a spus Jean Vlădoiu, preşedintele lui FC Argeş, pentru ProSport.
Stadionul din Piteşti nu a fost singurul pe lista oficialilor de la FCSB după ce au aflat că Arena Naţională o să fie predată în aprilie celor de la UEFA. Roş-albaştrii s-au mai gândit la arenele din Buzău, Târgu Jiu, Giurgiu şi chiar la Arcul de Triumf.
Sursa menţionată anterior anunţă că FCSB, data trecută, când a mai jucat pe stadionul din Piteşti, mai exact în 2018, Gigi Becali a fost nevoit să scoată din buzunar 11.000 de lei pentru a putea să folosească arena „Nicolae Dobrin”, adică aproximativ 2.500 de euro pentru fiecare meci.

 

Afla mai multe despre: fcsbhelmut duckadam 

viewscnt
Articole similare