You are here:

FCU Craiova, o nouă victorie cu un interimar. Reacţia celui care a răpus-o pe Dinamo şi când va aduce Mititelu un antrenor principal

FCU Craiova, o nouă victorie cu un interimar. Reacţia celui care a răpus-o pe Dinamo şi când va aduce Mititelu un antrenor principal

FCU Craiova

Comentarii

Antrenorului interimar al lui FCU Craiova, Florin Drăgan, a tras concluziile după meciul câştigat contra celor de la Dinamo, la reluarea Superligii României.

FCU Craiova a învins-o pe Dinamo, în deplasare, scor 1-0, într-un meci contând pentru etapa a noua a Superligii.

Pe Arena Naţională, iniţiativa a aparţinut oaspeţilor în prima repriză, dinamoviştii nereuşind să fie fie periculoşi pentru poarta lui Robert Popa.

Craiovenii au deschis scorul în minutul 60, când Baeten a şutat senzaţional de la distanţă, din voleu, şi a trimis balonul la vinclul porţii lui Golubovic.

Prima ocazie a gazdelor a venit abia în minutul 77, la şutul lui Politic, respins în corner de Robert Popa. Până la final nu s-a mai înscris, chiar dacă gazdele au avut şi o bară transversală în prelungiri.

Reacţia interimarului de la FCU Craiova, după victoria cu Dinamo

La finalul meciului, antrenorul interimar de la Craiova, Florin Drăgan, a punctat că a fost un meci dificil şi a precizat când echipa din Bănie ar putea avea un antrenor cu acte în regulă.

”Ştiam că jucăm împotriva unei echipe puternice care are un antrenor extraordinar. Ştiam că trebuie să suferim şi să îi prindem pe contraatac. 

Lucrăm în fiecare zi la antrenament, acum uşor, uşor încercăm să fie mai pragmatici. Ne apărăm şi mai bine la fazele fixe, de la meci la meci e mult mai bine. 

Nu ştiu de ce este acest haos, cu siguranţă va veni cineva săptămâna viitoare. Avem nevoie de un antrenor care să aibă o licenţă A. 

Eu am un an de când sunt la Craiova, muncim şi s-a apelat la noi când a fost nevoie pentru că suntem angajaţii clubului. 

Este calitatea lui, nu avem ce să facem. Până la urmă, oricât i-am antrena şi oricât de organizaţi am fi tot depindem de calitatea jucătorului”, a declarat Drăgan, după meci.

Astfel, cu a doua victorie consecutivă în campionat, FCU Craiova a urcat pe locul 7, cu 12 puncte.

Afla mai multe despre: craiovaflorin dragansuperliga 

viewscnt
Articole similare