You are here:

Federaţia Spaniolă cere ca Tennis Australia să rezolve problema jucătorilor săi afectaţi cel mai mult de carantină

Federaţia Spaniolă cere ca Tennis Australia să rezolve problema jucătorilor săi afectaţi cel mai mult de carantină

Sporturi

Comentarii

Federaţia Spaniolă de Tenis (RFET) a solicitat, într-un comunicat postat pe site-ul oficial, ca Tennis Australia să rezolve problema jucătorilor Mario Vilella şi Carlos Alcaraz, care sunt în izolare strictă deşi li s-au făcut mai multe teste pentru coronavirus cu rezultat negativ.

Forul a precizat că susţine şi este solidar cu “fiecare sportiv spaniol care suferă în prezent consecinţele izolării în Australia.

Respectând deciziile guvernului australian şi Tennis Australia, RFET doreşte să sublinieze următoarele:

Jucătorii au fost avertizaţi şi informaţi cu privire la excluderea lor de la Australian Open şi interdicţia de a pătrunde în ţară dacă au rezultat pozitiv la unul din multele teste PCR făcute.

Totuşi, ei nu au fost informaţi cu privire la posibilitatea de a fi izolaţi strict dacă fac deplasarea într-un avion cu un pasager testat pozitiv apoi, fără să se ia în calcul apropierea sportivilor afectaţi de persoana testată pozitiv.

Înţelegem toate măsurile de precauţie decise pentru binele jucătorilor, spectatorilor, angajaţilor şi rezidenţilor, dar credem că aceste măsuri ar fi trebuit să fie compatibile cu sănătatea psihică şi fizică a sportivilor.

În cazul specific al jucătorilor spanioli Mario Vilella şi Carlos Alcaraz (un minor), situaţia este foarte complexă şi compromite toate aceste aspecte. Vilella şi Alcaraz sunt izolaţi într-o cameră fără să o poată părăsi timp de 14 zile, deşi amândoi au făcut mai multe teste PCR cu rezultat negativ.

Este evident că aceşti doi jucători, cu acces la tabloul final al Australian Open, nu vor putea concura în aceleaşi condiţii cu ceilalţi jucători. Şi nu mai este doar o problemă de competitivitate la acest prim Grand Slam. Ideea este că sezonul sportivului într-o astfel de situaţie poate fi afectat grav de o carantină de 14 zile.

Jucătorii de tenis afectaţi sunt sportivi de elită, care au nevoie să fie activi pentru a performa şi pentru a evita accidentările. Ca să nu menţionăm şi faptul că sportivul este foarte afectat din punct de vedere psihologic în acest sport în care latura psihică este foarte solicitantă.

Din toate aceste motive, RFET cere Tennis Australia să încerce să rezolve problema celor mai afectaţi jucători de tenis, Mario Vilella şi Carlos Alcaraz, sportivi spanioli care se află direct sub sfera noastră de acţiune”, este comunicatul federaţiei spaniole.

Cei doi sportivi menţionaţi în comunicatul federaţiei nu sunt singurii afectaţi de carantină în Australia.

În total, 72 de jucători şi jucătoare de pe lista participanţilor la Australian Open se află în carantină, fără autorizaţia de a părăsi camera de hotel, după ce au fost contacţi cu persoane contaminate aflate în avioanele cu care au venit în Australia.

Afla mai multe despre: australian open 

viewscnt
Articole similare