Mijlocaşul naţionalei de fotbal a Belgiei, Marouane Fellaini, a declarat că va anunţa duminică la ce echipă de club va evolua în sezonul viitor.
"Ştiu unde voi juca sezonul viitor şi voi anunţa în zilele următoare, cel mai probabil duminică", a declarat Fellaini, care se află la final de contract cu Manchester United.
Presa din Anglia scrie că mijlocaşul belgian este dorit de Unai Emery la Arsenal. În acest moment, Fellaini este la Campionatul Mondial, unde se pregăteşte pentru ultimul meci din grupe al echipei sale. Belgia va întâlni joi Anglia în derbyul grupei G, ambele echipe având 6 puncte, astfel că rezultatul va decide câştigătoarea acestei grupe, cele două naţionale urmând să evolueze în faza optimilor de finală.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: fellaini, belgia, old trafford