Fernando Alonso respinge orice noţiune legată de rolurile cruciale jucate de Max Verstappen sau Lewis Hamilton în drumul lor spre titlurile consecutive câştigate de cei doi.
Max Verstappen (25 de ani) a reuşit să-l învingă pe Hamilton în 2021, iar de atunci şi-a uşurat drumul spre al treilea titlu mondial consecutiv, după cele 12 victorii din 14 curse disputate, în acest sezon.
Fernando Alonso (42 de ani), rămâne cu cele două titluri mondiale obţinute cu echipa Renault, în 2005 şi 2006 iar ultima sa victorie în F1 a venit în 2013, alături de Ferrari, în Spania.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Alonso consideră faptul că Max Verstappen şi Lewis Hamilton au fost avantajaţi de perioadele în care au ajuns la echipele cu care au cucerit titlurile mondiale şi nu au ajutat la "clădirea" unei echipe, conform Marca.
"Cand Hamilton a plecat la Mercedes, el nu a construit nimic ca să devină campion, a fost ajutat de schimbările de regulament (motoarele hybrid) care au schimbat situaţia pe grilă şi i-au avantajat pe cei de la Mercedes.
Consider că acelaşi lucru s-a întamplat şi în cazul lui Max.
Red Bull nu a devenit o echipă dominantă din cauza lui, ci doar din cauza unei alte schimbări de regulament, din 2021, iar ca rezultat ei au ajuns să câştige fiecare cursă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Ideea este că trebuie să fi la locul potrivit la momentul potrivit, deci nu ştiu la ce se referă când spun că ei "construiesc" echipe în jurul lor." a declarat Fernando Alonso pentru Marca.
Alonso a început neaşteptat de bine sezonul 2023 alături de Aston Martin, şapte clasări pe podium a adunat veteranul spaniol în primele 14 etape ale sezonului, pentru echipa deţinută de canadianul Lawrence Stroll.
- Citește și
- Verdict tulburător în raportul final al accidentul de elicopter în care a murit patronul clubului Leicester în 2018. Ce informaţie apare despre pilot
- Alexandru Maxim, factorul decisiv care l-a convins pe Şumudică să revină la Gaziantep
- Salariu de "probabil peste 1.000.000 de euro" pentru Marko Dugandzic! Dan Şucu a confirmat transferul şi a anunţat cine îi ia locul la Rapid: "E foarte valoros"
- A fost la EURO 2016 cu naţionala, iar acum atrage atenţia înaintea meciurilor României! "Nu ştiu care ar fi argumentele oamenilor care au adus aceste critici"
- Romario Benzar a refuzat Farul şi a ajuns la FC Botoşani: "Am vrut să plec afară"
Afla mai multe despre: alonso, hamilton, verstappen