You are here:

FIA a anunţat calendarul Formulei 1 din 2020. Număr record de curse şi două noi Grand Prix-uri!

FIA a anunţat calendarul Formulei 1 din 2020. Număr record de curse şi două noi Grand Prix-uri!

Formula 1

Comentarii

Federaţia Internaţională de Automobilism a anunţat, joi, calendarul Campionatului Mondial de Formula 1 pentru sezonul 2020, care va include 22 de mari premii, un record.

Recordul precedent era deţinut de calendarul din ultimii ani, cu 21 de curse.
 
Faţă de anul acesta, vor fi două Grand Prix-uri noi în program, Marele Premiu al Vietnamului, la Hanoi, la 5 aprilie, o premieră, şi Marele Premiu al Olandei, la 3 mai, pe circutul de la Zandvoort, care revine după 35 de ani. Dispare din calendar Marele Premiu al Germaniei de la Hockenheim.
 
CM de Formula 1 va începe ca de obicei în Australia, la 15 martie, şi se va încheia la Abu Dhabi, la 29 noiembrie.
 
Singurul mare premiu care nu are un contract pentru 2020 este cel al Italiei, de aceea el apare în calendar provizoriu, la 6 septembrie.
 
Acest program urmează să fie aprobat de Consiliul Mondial al FIA, care trebuie să modifice regulamentul ce stipulează un număr maxim de 21 de curse într-un sezon.

Afla mai multe despre: formula 1calendarfiaoficial 

viewscnt
Articole similare