Echipa de fotbal Bologna, ocupanta locului 18 în Serie A şi ameninţată cu retrogradarea, a anunţat luni seara că l-a demis din funcţie pe antrenorul Filippo Inzaghi, numindu-l în locul acestuia pe sârbul Sinisa Mihajlovici
Inzaghi, fostul golgheter al lui AC Milan şi al selecţionatei Italiei, şi-a văzut soarta pecetluită după înfrângerea categorică (scor 0-4) suferită duminică pe teren propriu în faţa formaţiei Frosinone, nou promovată în prima ligă italiană şi care ocupă poziţia a 19-a în clasament.
Proprietarul canadian al clubului, Joey Saputo, a vorbit imediat după acest joc de o echipă "de care i s-a făcut milă".
Bologna a câştigat doar două meciuri în primele 21 de etape ale sezonului, iar conducerea clubului a decis să mizeze în continuare pe Sinisa Mihajlovic.
Tehnicianul sârb, în vârstă de 49 ani, şi-a început cariera de antrenor chiar la Bologna, în sezonul 2008-2009. El a mai condus apoi echipe precum Fiorentina, AC Milan, selecţionata Serbiei sau Torino FC, fără să obţină marţi succese.
După ce a strălucit ca jucător, "Pippo" Inzaghi (45 ani) încearcă, deocamdată fără succes, să-şi facă un nume şi în antrenorat. Înaintea eşecului de la Bologna, el a avut o experienţă dificilă la AC Milan, apoi o alta, mai convingătoare, în Serie B, cu Venezia.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: filippo inzaghi, sinisa mihajlovici, bologna, , italia