You are here:

Final de eră la FC Barcelona. Lionel Messi îşi încheie contractul cu clubul catalan după 7478 de zile şi 672 de goluri marcate

Final de eră la FC Barcelona. Lionel Messi îşi încheie contractul cu clubul catalan după 7478 de zile şi 672 de goluri marcate

FC Barcelona

Comentarii

Contractul lui Lionel Messi cu FC Barcelona s-a încheiat miercuri, la miezul nopţii, fără ca părţile să ajungă la un acord privind o eventuală prelungire, informează presa spaniolă.

Messi nu mai este, în mod oficial, jucătorul Barcelonei, scrie El Mundo Deportivo. Contractul atacantului argentinian, semnat pe 25 noiembrie 2017 şi valabil până la 30 iunie 2021, cu o clauză de reziliere în valoare de 700 milioane euro, a expirat deja.

Messi s-a aflat sub contract cu Barca de 7.478 de zile, de la semnarea primului său acord cu gruparea de pe Camp Nou, în data 8 ianuarie 2001, pe un şerveţel de hârtie. El şi-a făcut debutul oficial în prima echipă a catalanilor în 2004, iar de atunci a disputat 778 de meciuri şi a înscris 672 de goluri în toate competiţiile.

Atât jucătorul, cât şi clubul spaniol doresc extinderea contractului, Messi intenţionând să mai joace încă două sezoane pe Camp Nou, înainte de a face pasul către MLS şi de a servi ca ambasador al Barcelonei în Statele Unite, mai scrie El Mundo Deportivo, menţionând că "există mai multe probleme de natură economică şi fiscală" asupra cărora nu s-a ajuns deocamdată la un consens.

Lionel Messi, sextuplu câştigător al Balonului de Aur, care a împlinit recent 34 de ani, participă în prezent la Copa America, în Brazilia, cu selecţionata ţării sale.

Afla mai multe despre: fc barcelona 

viewscnt
Articole similare