Bastian Schweinsteiger, campion mondial cu Germania, în 2014, şi fost căpitan al naţionalei, şi-a anunţat retragerea, marţi, pe Twitter.
''Cu un pic de nostalgie, anunţ sfârşitul carierei mele active de jucător, dar aştept cu nerăbdare sarcinile interesante care mă aşteaptă în curând. Voi rămâne fidel fotbalului'', a scris Schweinsteiger, 35 de ani, care şi-a încheiat cariera în Statele Unite, la Chicago Fire.
The Time has now come: I would like to thank both, you and my teams @FCBayern, @ManUtd, @ChicagoFire and @DFB_Team and of course @AnaIvanovic and my family for their support!
— Basti Schweinsteiger (@BSchweinsteiger) October 8, 2019
Thank you! pic.twitter.com/jNSrXGNpxF
"A fost probabil unul dintre cei mai mari jucători pe care i-a avut Germania. A fost un jucător deosebit şi o personalitate puternică. Toată lumea are încă imaginea finalei Cupei Mondiale din 2014 când a continuat să joace cu sângele curgându-i pe faţă, a luptat până la epuizare", a declarat selecţionerul Germaniei, Joachim Low, care pregăteşte amicalul împotriva Argentinei.
Fostul mijlocaş are 121 de selecţii la naţionala Germaniei (24 de goluri), alături de care a cucerit o dată Cupa Mondială, de două ori a încheiat pe locul 3, în 2006 şi în 2010, iar în 2008 a fost vicecampion european.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
După cucerirea titlului mondial, a preluat banderola de căpitan pe care a păstrat-o până la retragerea internaţională, în 2016. A petrecut cea mai mare parte a carierei sale la Bayern Munchen, câştigând Liga Campionilor, în 2013, opt titluri de campion al Germaniei şi şapte Cupe ale Germaniei. Plecat apoi la Manchester United, a câştigat Cupa Angliei în 2016 şi Cupa Ligii în 2017.
Schweinsteiger a jucat duminică ultimul său meci cu Chicago Fire, câştigând cu 5-2 la Orlando City.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: schweinsteiger