You are here:

Flavius Stoican, un antrenor mulţumit: "Astăzi am văzut determinare, exact ce îmi place mie să văd"

Flavius Stoican, un antrenor mulţumit: "Astăzi am văzut determinare, exact ce îmi place mie să văd"

Fotbal intern

Comentarii

Antrenorul echipei Poli Iaşi, Flavius Stoican, s-a declarat mulţumit de remiza obţinută contra Universităţii Craiova, scor 1-1, în prima etapă a Ligii 1, punctând că i-a plăcut atitudinea formaţiei sale.

"Mă trece un sentiment de mulţumire. Am obţinut un punct contra unei echipe care se va lupta până la finalul campionatului la titlu, o echipă bună, care joacă un fotbal eficient în multe momente. Astăzi am văzut determinare, exact ce îmi place mie să văd la jucătorii pe care îi antrenez. Ne-au lipsit mai mulţi jucători care erau titulari, de aceea sunt şi bucuros", a afirmat Stoican, la Telekom Sport.

Echipa pregătită de Flavius Stoican a fost la 12 minute de o victorie la masa verde. Partida a început cu o întârziere de 48 de minute, din cauza unor probleme la instalaţia de nocturnă. Potrivit regulamentului, dacă meciul nu ar fi început în următoarea oră de la care era programat, atunci arbitrul ar fi fluierat finalul şi echipa oaspete ar fi fost declarată câştigătoare.

"Voiam să jucăm, de aceea am şi venit, chiar dacă era posibilitatea să câştigăm la masa verde, nu era aceeaşi mulţumire aşa cum e acum. Chiar dacă în meciurile directe am pierdut, am fost de la egal la egal cu ei. E un punct de care sunt mai mulţumit decât dacă nu s-ar fi jucat meciul. A fost un moment în care s-au răcit, nu s-au mai concentrat aşa cum trebuie, dar e important că au început aşa cum trebuie partida", a adăugat Stoican.

În etapa a doua, Poli Iaşi va primi vizita echipei Astra Giurgiu, care a produs marea surpriză a primei runde: "Un meci dificil, pentru că am văzut o echipă care aleargă, la fel ca a noastră. Pe alocuri, au dominat FCSB-ul, îl felicit pe Măldărăşanu şi îi urez un sezon cât mai bun", a încheiat antrenorul moldovenilor.

Afla mai multe despre: stoicanliga 1iasi 

viewscnt
Articole similare