You are here:

Florin Bratu vrea ca şi CFR şi FCSB să se califice în grupele Europa League

Florin Bratu vrea ca şi CFR şi FCSB să se califice în grupele Europa League

Dinamo București

Comentarii

Antrenorul lui Dinamo, Florin Bratu a analizat şi prestaţia de joi din play-off-ul Europa League a celor două reprezentante ale fotbalului românesc.

Tehnicianul lui Dinamo spune că ar fi în avantajul formaţiei sale ca atât CFR, cât şi FCSB să se califice în grupele Europa League: "Am văzut meciul FCSB, au avut ceva ocazii, dar cred că au suferit din punct de vedere fizic în duelurile unu contra unu. Scorul este uşor exagerat, pentru că FCSB a jucat în repriza a doua, şi-a creat ocazii mari. Vor ieşi la joc în retur, Rapid Viena probabil se va apăra mai bine. Austriecii stâpnesc bine arma contraatacului deci va fi un meci foarte dificil. E mult spus ruşine, poţi să prinzi o zi nefastă. CFR cred că era pusă în gardă de ceea ce făcuse Dudelange cu Legia şi ar fi trebuit să fie mai bine pregătită. Mă gândesc că indiferent de echipa cu care joci în această fază nu e uşor să marchezi de două ori şi să te califici. Cert este că astfel de rezultate nu ne prind bine. Sper ca CFR în retur să întoarcă rezultatul. Pentru noi ar fi un avantaj să se califice şi FCSB şi CFR, pentru că vor avea mai multe meciuri de jucat" a explicat Bratu, în conferinţa de presă susţinută astăzi la Stadionul Dinamo.

Afla mai multe despre: dinamo bucureştiflorin bratu 

viewscnt
Articole similare