You are here:

Florin Pârvu, nemulţumit de FCSB: ”M-a surprins să tragă de timp la ei acasă, pe Arena Naţională”

Florin Pârvu, nemulţumit de FCSB: ”M-a surprins să tragă de timp la ei acasă, pe Arena Naţională”

Petrolul

Comentarii

Antrenorul celor de la Petrolul Ploieşti, Florin Pârvu (48 de ani), a tras concluziile după eşecul suferit în faţa celor de la FCSB.

Petrolul Ploieşti a pierdut la limită cu FCSB, scor 0-1, în etapa a 29-a a Superligii României.

Unicul gol al meciului de pe Arena Naţională a fost, de fapt, un autogol al lui Valentin Ţicu, în minutul 46.

Florin Pârvu, nemulţumit de atitudinea FCSB-ului: ”Am fost surprins că au tras de timp acasă la ei”

La finalul meciului, Florin Pârvu a avut câteva ”săgeţi” către cei de la FCSB, pe care i-a acuzat că au tras de timp imediat după ce au marcat.

De asemenea, antrenorul celor de la Petrolul Ploieşti a avut câteva comentarii şi la adresa arbitrajului, dar şi despre lupta pe care echipa sa o va duce în play-out.

”Nu suntem resemnaţi, e clar. Chiar dacă prima repriză am închis destul de bine, au reuşit să marcheze în startul reprizei secunde. Am schimbat modul de joc, am pus mai multă presiune şi am reuşit să punem o presiune fără să concretizăm.

Nu aş vrea să vorbesc despre arbitraj, dar au fost câteva situaţii care aş vrea să fie mai atent analizate. Cred că faultul la Bratu sau mâna în gât a lui Radunovic la Işfan puteau fi analizate mai atent.

Va urma un meci cu Sepsi, după care va fi o luptă foarte crâncenă în play-out. Trebuie să fim atenţi pe începuturile de reprize. A fost o lipsă de concentrare.

La faza premergătoare golului, a fost o fază care ar trebui analizată, faultul la Mario Bratu. Poate nu au mai fost foarte concentraţi pe faza asta. Tot timpul putem face mai multe ca antrenori, ne gândim că puteam face mai mult.

Începând de la jumătatea reprizei a doua au început să tragă de timp. M-au surprins foarte tare, poate e strategia lor, au jucat la rezultat. Am fost surprins că au tras de timp acasă la ei.

Puteam face mai mult, am încercat în repriza a doua. Situaţiile poate nu au fost concrete, dar modul în care ne-am prezentat a fost unul care ne-a dat speranţe că puteam marca.

Este o dezamăgire (n.r. ratarea play-off-ului), e clar, până în ultimele etape, Petrolul a fost acolo şi a cochetat cu primele locuri.

Jocul de la UTA ne-a turnat plumb în picioare. De acolo s-a întâmplat ceva şi rămânem cu un joc bun, dar fără să fim eficienţi. Vreau ca asta să se termine odată cu meciul următor”, a declarat Pârvu, după meci.

În urma acestui rezultat, FCSB a acumulat 64 de puncte şi este lider în Superligă, în timp ce Petrolul, cu 35 de puncte, nu mai are nicio şansă să intre în play-off.

Afla mai multe despre: petrolulflorin parvusuperligafcsb petrolul 

viewscnt
Articole similare