You are here:

Florin Pîrvu, reacţie specială după victoria dramatică cu FC Botoşani: ”În acest moment, pot să declar public”. Ce a spus despre Budescu

Florin Pîrvu, reacţie specială după victoria dramatică cu FC Botoşani: ”În acest moment, pot să declar public”. Ce a spus despre Budescu

Fotbal intern

Comentarii

Antrenorul formaţiei Petrolul, Florin Pîrvu (48 de ani), a tras concluziile după victoria absolut dramatică reuşită de ploieşteni în faţa celor de la FC Botoşani. Constantin Budescu i-a făcut fericiţi pe toţi cei din suflarea petrolistă cu golul marcat în minutul 90+9.

Petrolul a învins-o pe FC Botoşani, scor 1-0, într-un meci al etapei a şasea din play-out-ul Superligii.

Golul victoriei a fost înscris în minutul 90+9, de Budescu, dintr-un penalty acordat după consultarea VAR.

Oaspeţii au trimis în bara transversală în minutul 25, prin Mihai Roman II.

În repriza secundă, minutul 65, portarul Ducan a respins în transversală un balon, iar Irobiso nu a putut înscrie, trimiţând peste poartă.

În al patrulea minut al prelungirilor, Junior Pius a ridicat piciorul prea sus la un duel în careu cu Paul Papp.

Arbitrul Szabolcs Kovacs nu a acordat nimic iniţial, dar a fost chemat la marginea terenului din camera VAR şi, după consultarea probei video, a decis să acorde penalti pentru Petrolul. A executat Budescu, transformând impecabil.

Concluziile lui Florin Pîrvu după Petrolul - Botoşani 1-0: ”În acest moment, pot să declar public”

La finalul meciului de pe ”Ilie Oană”, cei de la Petrolul au început sărbătoarea chiar pe teren, fericiţi fiind că această victorie le-a asigurat menţinerea în prima ligă.

Totodată, antrenorul Florin Pîrvu a vorbit despre evoluţia ploieştenilor în meciul cu Botoşani şi a lăudat prestaţia lui Budescu.

”Mă bucur că am crezut până la final în victorie, mă bucură atitudinea jucătorilor. Până la acel penalty eu zic că am mai avut ocazii de a marca. S-a dovedit că Botoşani este o echipă foarte puternică.

Suntem bucuroşi, dar din punctul meu de vedere trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ pentru ultimele trei meciuri. Echipa trebuie să creadă în continuare şi să obţină puncte. 

Budescu este un jucător cu calitate, un jucător care nu mai are nevoie de niciun fel de prezentare. Mă bucur că a intrat foarte bine şi a ajutat echipa să câştige. Diomande, un jucător care se pregăteşte de ceva timp cu noi, este un jucător care sper să ne ajute. 

Au fost momente bune, am crezut în noi, ştiam cum să-i surprindem şi ştiam unde au probleme. Mă bucur că acolo unde am spus că îi putem surprinde i-am şi surprins. 

În acest moment, pot să declar public că trebuie să ne gândim la ce urmează şi ne dorim să terminăm cât mai sus în acest play-out”, a declarat Pârvu, după meci. 

În urma acestei victorii, Petrolul a acumulat 31 de puncte şi este pe locul secund în play-out, egalând-o la puncte pe U Craiova. 

Afla mai multe despre: petrolulpirvubudescu 

viewscnt
Articole similare