You are here:

Florin Tănase este cel mai bun marcator al Ligii 1: ”Sper să marchez şi la echipa naţională!” Ce a declarat după ce FCSB a spulberat-o pe CFR Cluj

Florin Tănase este cel mai bun marcator al Ligii 1: ”Sper să marchez şi la echipa naţională!” Ce a declarat după ce FCSB a spulberat-o pe CFR Cluj

FCSB

Comentarii

FCSB a învins-o clar pe CFR Cluj şi a obţinut prima victorie în faţa ardelenilor după doi ani. Campioana a jucat însă în zece oameni încă din prima repriză.

Cel mai bun marcator al competiţiei interne, Florin Tănase a explicat după meci: ”Ne-am organizat foarte bine în această săptămână, am fost foarte agresivi, cu atitudine foarte bună din primul minut şi după acel roşu al lui Arlauskis a fost mult mai uşor. Aşa se vede de afară, dacă nu dăm trei, patru goluri pe meci nu mai jucăm ca o echipă. Am avut mereu încredere, dar rămâne de văzut cum ne vom prezenta după pauza aceasta, pentru că noi avem un dezavantaj, suntem foarte mulţi jucători la loturile naţionale. ”

Tănase este unul dintre jucătorii de la FCSB care au fost convocaţi de Mirel Rădoi la echipa reprezentativă. Decarul roş-albaştrilor a vorbit şi despre acest subiect: ”Încrezător, voi merge acolo să dau totul, dacă se va apela la mine şi sper să avem rezultate foarte bune, victorii. Sper să marchez şi la echipa naţională, îmi doresc din tot sufletul” a mai spus Florin Tănase.

FCSB - CFR Cluj 3-0

FCSB s-a răzbunat pe CFR Cluj pentru înfrângerile din ultimele patru confruntări.

Roş-albaştrii au făcut scor pe Naţional Arena, unde Florinel Coman a ratat prima mare ocazie de gol a meciului. Arlauskis l-a blocat, dar lituanianul a intervenit defectuos cu cinci minute înaintea pauzei. La primul său meci de la revenirea în echipa din Cluj, Arlauskis l-a faultat pe Octavian Popescu şi a fost eliminat direct. FCSB a defilat în actul secund. Olaru i-a furat mingea lui Chipciu şi a marcat pentru a şasea oară în acest sezon.

Gafele campionilor au continuat şi după deschiderea de scor. Camora a pasat direct la adversar, Burcă şi Vinicius nu au fost atenţi, iar Tănase a bifat a 18-a reuşită stagională. Moruţan a înscris superb şi a închis tabela la 3 la 0, iar FCSB a obţinut cea mai clară victorie în faţa clujenilor din ultimii opt ani. Echipa lui Petrea are acum un avans de trei puncte în faţa campioanei.
 

Afla mai multe despre: florin tănasefcsb 

viewscnt
Articole similare