Cagliari a cedat în faţa celor de la Fiorentina, pe teren propriu, cu scorul de 1-2, într-o partidă a etapei a 33-a din Serie A.
Gazdele au deschis scorul în minutul 7, prin reuştia lui Piccoli. Robin Gosens a restabilit egalitatea din pasa lui Mandragora, în minutul 36. Lucas Beltran a adus-o pe Fiorentina în avantaj cu un gol în debutul reprizei secunde, în minutul 48, din pasa lui Dodo.
Răzvan Marin şi Florinel Coman au fost introduşi în teren în acelaşi minut, 67. Cei doi români i-au înlocuit pe Adopo şi Zortea.
Cu ambii fotbalişti români din lot în teren, Cagliari nu a reuşit să restabilească egalitatea iar gruparea din Florenţa a bifat o victorie importantă în tentativa acestora de a bifa prezenţa în cupele europene, din sezonul viitor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Coman, criticat în Italia
Cagliari a picat pe locul 16 după rezultatele înregistrate ieri, în special victoria Parmei în faţa celor de la Juventus. Jurnaliştii de la La Nuova Sardegna au vorbit despre prestaţia lui Coman, însă, nu au fost impresionaţi de jocul acestuia. I-au acordat nota 5 "şeptarului" echipei.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
"Fără minuni de această dată din partea românului care se plimbă pe teren fără să aibă idei clare", au scris italienii.
"A eşuat să se facă remarcat în faţă. Fundaşii Fiorentinei l-au ţinut bine în marcaj", au scris cei de la Tuttomercatoweb, care i-au acordat nota 5.5.
- Citește și
- LIVE TEXT | CFR Cluj - Farul Constanţa, de la ora 20:30, pe orangesport.ro, în semifinalele Cupei României. Hermannstadt îşi aşteaptă adversara din finală
- Postarea celor de la Rapid după eliminarea din Cupa României. Ce mesaj le-au adresat suporterilor: "V-am dezamăgit"
- EXCLUSIV | Mihai Pintilii, dezvăluiri despre viitorul lui Elias Charalambous, la FCSB: "Va pleca, sunt convins"
- România a rămas fără reprezentante la Madrid. După Sorana Cîrstea şi Irina Begu, Jaqueline Cristian a fost învinsă şi ea clar încă din primul tur
- Prima reacţie a lui Cristi Chivu după ce Parma a "răpus-o" pe Juventus. Jucătorul care l-a "vrăjit": "Merită complimente"
- AC Milan, calificată în finala Cupei Italiei. Victorie clară obţinută în derby-ul cu Inter, în semifinale
- "Şi Guardiola are un sezon ratat. Mourinho, la fel". Şumudică a anunţat ce urmează pentru Rapid după eliminarea din Cupă: "Trebuie"
Afla mai multe despre: cagliari, serie a, florinel coman, razvan marin