You are here:

Fostul fotbalist al lui Metalist Harkov, acuzat de trădare în Ucraina. I-a ajutat pe ruşi şi riscă închisoarea pe viaţă

Fostul fotbalist al lui Metalist Harkov, acuzat de trădare în Ucraina. I-a ajutat pe ruşi şi riscă închisoarea pe viaţă

Diverse

Comentarii

Presa din Ucraina susţine că "un alt susţinător al Rusiei va apărea în faţa justiţiei ucrainene".

Fostul portar al lui Metalist Harkov, suspectat de trădare 

Fostul portar al lui Metalist Harkov şi Metalurh Zaporizhzhya, Vadym Kudikov (35 de ani), este acuzat de trădare şi colaborare cu forţele ruse, transmite serviciul de presă al Procuraturii Regionale din Harkov. 

După ce s-a retras din fotbal, Vadym Kudikov a intrat în politică. În prezent deputat al consiliului Lipetsk din regiunea Harkov, el ar fi început să coopereze cu ruşii la începutul războiului şi a devenit aşa-numitul „şef al Lipetskului”. 

Conform Football24.ua, şeful Administraţiei Regionale de Stat Harkov, Oleg Sinegubov, susţine că fostul fotbalist le-a dat ocupanţilor acces la clădirile administrative din Liptsy şi Hlybokaye, le-a dezvăluit ruşilor rutele ucrainenilor şi i-a deconspirat pe ucrainenii care s-au împotritvit forţelor trimise de Vladimir Putin. 

Deputatul a avut mai multe mesaje publice pentru locuitorii comunităţii, iar în cadrul întâlnirilor le-a transmis că trebuie să fie loiali Rusiei. 

Pentru astfel de fapte, Vadym Kudikov riscă închisoarea pe viaţă. 

Înainte de a intra în politică, Kudikov a fost fotbalist. A jucat la Metalist Harkov, iar în sezonul 2005-2006 a jucat într-un meci pentru prima echipă, din Cupa Ucrainei. El a avut şi o scurtă carieră ca impresar de fotbalişti. 

De asemenea, Anatoliy Tymoshchuk, unul dintre cei mai importanţi fotbalişti din istoria Ucrainei, este acuzat că e membru al Serviciului Federal de Securitate.

Ucraineanul Anatoliy Tymoshchuk este, în continuare, antrenor la Zenit Sankt Petersburg şi sunt suspiciuni că este colaborator al serviciului secret al Federaţiei Ruse. De altfel, Tymoshchuk nu a luat o poziţie oficială după ce Rusia a invadat Ucraina. 

Afla mai multe despre: vadym kudikovucrainarusia 

viewscnt
Articole similare