You are here:

Fostul preşedinte de la Pandurii Târgu-Jiu, Marin Condescu, condamnat la trei ani cu suspendare

Fostul preşedinte de la Pandurii Târgu-Jiu, Marin Condescu, condamnat la trei ani cu suspendare

Fotbal

Comentarii

Marin Condescu, fostul preşedinte al clubului Pandurii Târgu-Jiu şi fost lider sindical, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, de către Curtea de Apel Craiova, decizia fiind definitivă.

În primă instanţă, pe 9 iunie 2017, Marin Condescu a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, de către magistraţii Tribunalului Olt, decizie care a fost contestată ulterior la Curtea de Apel Craiova. Judecătorii au menţinut, joi, decizia pronunţată iniţial.

În acelaşi dosar a fost trimis în judecată şi adjunctul acestuia, fostul vicepreşedinte al clubului, Viorel Temelescu. Bărbatul a primit o pedeapsă de doi ani şi patru luni de închisoare cu suspendare, pentru complicitate la înşelăciune şi uz de fals.

Marin Condescu şi Viorel Temelescu au fost reţinuţi în 12 noiembrie 2013, propunerea de arestare preventivă formulată de Parchet fiind respinsă atât de către Tribunalul Gorj, cât şi de către Curtea de Apel Craiova, ambele instanţe invocând lipsa probelor. În motivarea instanţei de respingere a propunerii de arestare preventivă a lui Marin Condescu şi a lui Viorel Temelescu se arăta că nu există indicii temeinice pentru a demonstra că cei doi inculpaţi au comis faptele penale de care erau acuzaţi.

Marin Condescu şi Viorel Temelescu au fost acuzaţi că au falsificat trei contracte de cesiune de creanţe cu o firmă care asigura tichete de masă pentru minerii din sindicatele conduse de cei doi, însă judecătorul de caz menţiona că "prezentarea celor trei contracte ca fiind false este făcută în mod lapidar, fără a se indica, măcar succint, în ce constă falsul şi cine ar fi semnat în fals din partea Pandurii".

Condescu era acuzat şi că ar fi împrumutat de mai multe ori Clubul Pandurii cu bani împrumutaţi de la bancă, iar la returnarea sumelor acesta ar fi retras sume mai mari, în contabilitate nefiind înregistrate toate operaţiunile, el fiind acuzat de delapidare şi spălare de bani.

Procurorul care a cerut arestarea lui Marin Condescu l-a acuzat pe acesta de prejudicierea clubului sportiv cu 2,6 milioane lei, însă judecătorul Teofil Boncu susţinea în încheierea de şedinţă că un eventual prejudiciu şi o astfel de sumă nu pot fi stabilite în lipsa unei expertize contabile.

Marin Condescu a fost acuzat în referatul procurorului, de propunere a arestării preventive, şi de faptul că "se prevalează de influenţa pe care o are sau lasă să se creadă că ar avea-o asupra unor înalţi demnitari ai statului, în discuţiile purtate cu diverse persoane, precum şi cu organele de urmărire penală, făcând dese referiri la preşedintele Traian Băsescu şi la premierul Victor Ponta şi că s-ar fi lăudat cu influenţele pe care le-ar avea la preşedinte şi premier, dar şi la alţi politicieni sau ofiţeri de poliţie, pentru a zădărnici mersul anchetei", însă judecătorul de caz a susţinut că la dosar nu a fost depusă nicio probă în acest sens.

Fostul preşedinte al Consiliului de Administraţie de la Pandurii Târgu-Jiu s-a retras din funcţia de conducere la începutul anului 2014, în timpul cercetărilor.

Afla mai multe despre: panduriicondescucurtea de apelcraiova 

viewscnt
Articole similare