You are here:

Fotbaliştii Barcelonei pe care Basarab Panduru i-a trecut pe banca de rezerve: "Nu-mi plac. Nu vedeam cum să scape fără gol cu Real Madrid" | EXCLUSIV

Fotbaliştii Barcelonei pe care Basarab Panduru i-a trecut pe banca de rezerve: "Nu-mi plac. Nu vedeam cum să scape fără gol cu Real Madrid" | EXCLUSIV

Real Madrid

Comentarii

Expertul Orange Sport, Basarab Panduru, a comentat victoria lui Real Madrid din El Clasico, 3-1 cu Barcelona.

Basarab Panduru, după Real Madrid - Barcelona 3-1

Barcelona s-a înclinat în faţa lui Real Madrid, în capitala Spaniei, într-un meci în care catalanii au fost modeşti. După cele 90 de minute, Basarab Panduru a tras câteva concluzii. 

"Eu am anticipat anumite lucruri. Spuneam că nu-mi place Dembele în stânga, nu-mi plac titulari Sergi Roberto, Raphinha şi nu prea vedeam cum Barcelona poate ieşi din meciul ăsta fără să primească goluri. 

Am văzut Real Madrid stăpână pe ea, campioană, au dat impresia că vor câştiga fără probleme. Aşa a fost, un meci la discreţia lui Real Madrid. Că la 2-1 a încercat Barcelona să joace ceva, e altceva. Real Madrid pare o echipă foarte sigură pe ea, deşi plecarea lui Casemiro e o pierdere acolo.

A ajuns ca Real Madrid să aibă posesie (n.r. - 53%-47%). Nici posesia aia nu mai e posesie (n.r. - la Barcelona). 

Nici Lewandowski nu prea a fost în joc. Nu găsesc niciun jucător care s-a evidenţiat de la Barcelona, niciunul. Poate pe Pedri, dar nici el nu a făcut nimic. Raphinha, nimic, Frenkie de Jong a stat cu migea la picior 30 de secunde până să dea o pasă, la un moment dat

Nu văd care altă echipă să se lupte la campionat, în afară de Real Madrid şi Barcelona. Nu văd pe nimeni altcineva. 

Cred că apar probleme pentru Xavi. Pare aşa că e din familie Barcelonei, dar trebuie să facă ceva, că nu iese din grupele Champions League", a declarat Basarab Panduru la Orange Sport. 

Real Madrid s-a impus în El Clasico, 3-1 cu Barcelona

Real Madrid s-a impus duminică, pe teren propriu, în El Clasico, învingând pe FC Barcelona cu 3-1, într-un meci al etapei a 9-a din LaLiga.

Pe Santiago Bernabeu, Benzema a deschis scorul în minutul 12, iar Valverde l-a majorat în minutul 35, cu un şut din afara careului. Barcelona a redus din diferenţă în minutul 83 după o accelerare a lui Ansu Fati şi o pasă în careu, trimisă în plasă de Ferran Torres. 

Realul a primit un penalty în minutul 90, după consultarea VAR, la un fault al lui Eric Garcia asupra lui Rodrygo. A transformat Rodrygo, stabilind scorul final. 

Real este lider în La Liga, cu 25 de puncte, faţă de echipa de pe locul secund, FC Barcelona (22 de puncte).

 

Afla mai multe despre: real madrid barcelonael clasico 

viewscnt
Articole similare