Sâmbătă seara, Rapid a reuşit să îşi treacă în cont a patra victorie a sezonului, după ce a învins-o pe UTA Arad, scor 1-0, în cea de a şasea etapă a Ligii 1. Unicul gol al partidei a fost marcat de Junior Morais.
După înfrângerea dureroasă cu Petrolul din ultima etapă, Rapid a reuşit să mai spele din dezamăgirea săptămânii trecute şi să cucerească toate punctele împotriva UTA-ei.
Partidan s-a încheiat cu scorul de 1-0, graţie unui gol de poveste marcat de Junior Morais, cu ajutor din partea portarului Balauru, dar a fost marcată de arbitrajul lui Iulian Călin.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Centralul a luat mai multe decizii controversate, care l-au făcut pe Ilie Poenaru să izbucnească în urma partidei.
Vorbind după meci, Adi Mutu şi-a felicitat jucătorii pentru victoria obţinută, recunoscând că Rapid nu a avut viaţă uşoară împotriva celor de la UTA.
”Briliantul” l-a remarcat pe Răzvan Onea, care a revenit pe teren după o absenţă de şase luni, numindu-l pe jucătorul adus în iarnă de la Iaşi ”un câştig important”.
Fotbalistul care stă de şase luni pe bară, remarcat de Adi Mutu în urma victoriei cu UTA
”Au jucat un meci deschis, au venit aici să facă puncte şi asta s-a văzut şi mă bucur că am reuşit să câştigăm acest meci, a fost un meci intens.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Am avut ocazii să facem 2-0 sau 3-0, dar şi ei au avut o ocazie în ultima secundă, când Moldo a făcut o intervenţie senzaţională.
M-am bucurat după fază, dar păcat că mingea era la noi, dacă jucam mai simplu, probabil nu se mai ajungea acolo, dar cred că per total am făcut un meci bun.
Vreau să îl felicit pe Onea pentru meciul pe care l-a făcut şi pentru că a reuşit să ţină 90 de minute, după şase luni de zile, cred că e un câştig important pentru noi.
Nu am ce să zic (n.r. de eliminare), eram foarte departe de fază, nici nu pot să contest ceea ce zice Ilie, el priveşte lucrurile din punctul lui de vedere, prin prisma echipei lui.
Mă bucur că am câştigat, câteodată cred că există echilibru în fotbal, pentru că... a fost într-adevăr un meci echilibrat, au avut o şansă mare, dar şi noi am avut şi nu am reuşit să fructificăm”, a declarat Adi Mutu.
- Citește și
- Florin Răducioiu, deranjat de declaraţiile făcute de Ovidiu Burcă. Ce îi transmite tehnicianului: ”Are mult de muncă, de ce vorbeşte de trecut?”
- Concluziile tehnicianului de la Viitorul Pandurii după prima victorie a sezonului: ”Cei care poartă tricoul lui Dinamo dau totul, au făcut un joc foarte bun”
- Riscă Petrolul să îşi piardă căpitanul? Ce spune Valentin Ţicu despre o posibilă plecare de la Ploieşti
Afla mai multe despre: rapid