Baba Alhassan, fotbalistul celor de la FCSB, a vorbit despre interesul celor de la Rapid pentru serviciile sale.
Jucătorul de la FCSB surprinde: „Mi-am dorit să merg la Rapid!”
Baba Alhassan a fost transferat de FCSB în această iarnă de la FC Hermannstadt. Jucătorul bucureştenilor a oferit un interviu pentru presa din Ghana. Printre altele, mijlocaşul a explicat că a fost aproape de a semna cu Rapid în iarnă, iar varianta propusă era una foarte bună pentru el, asta înainte să audă şi oferta celor de la FCSB.
„Am fost dorit şi de Rapid. Mi-au spus că mă vor. Steaua (n.r - FCSB) şi-a manifestat interesul doar după ce a apărut cel al Rapidului, care luptă şi ea pentru titlu. Preşedintele m-a sunat: 'Baba, te vrea Rapid!'. I-am spus că îmi doresc cu adevărat să merg la Rapid pentru că e o echipă cu mulţi suporteri şi ar fi fost o onoare să joc acolo.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Două zile mai târziu, preşedintele m-a sunat din nou şi mi-a spus: 'Steaua te vrea!'. Ştiam că Steaua este un club mare şi m-am gândit din nou. (...) La momentul acela, tot ce se vorbea la televizor era despre mine. Deschideam televizorul şi îl închideam pentru că nu doream să mai văd.
Am semnat cu 2-3 săptămâni înainte de luna ianuarie şi nimeni n-a ştiut. Când Steaua a făcut anunţul oficial, fanii Rapidului au înnebunit. Preşedintele a spus că a făcut tot ce era posibil să mă transfere, dar nu a putut”, a spus Baba Alhassan pentru presa din Ghana.
De asemenea, fotbalistul a vorbit şi despre experienţa sa de la FCSB până acum, oferind detalii din interiorul clubului.
„Nu este uşor la FCSB. Sunt mulţi jucători talentaţi, e un club mare, dar mi-am spus că totul va depinde de mine. Mi-am dat seama că va trebui să muncesc în plus pentru a putea concura cu ei şi pentru a juca. Nu îmi doream să joc 2-3 meciuri, iar după să stau pe bancă. Nu! Vreau să joc toate meciurile, aşa că voi munci din greu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Îmi doresc să câştig titlul cu FCSB, iar al doilea obiectiv ar fi să joc în grupele UEFA Champions League. Cu ce echipă aş vrea să joc în Champions League? Cu Borussia Dortmund, pe Signal Iduna Park. Ador fanii lor", a mai spus Alhassan.
Afla mai multe despre: baba alhassan, fcsb, rapid, superliga