You are here:

Fotbalistul de la FCSB care ar urma să facă pasul într-un campionat de top al Europei: ”Becali cere mulţi bani pe el”

Fotbalistul de la FCSB care ar urma să facă pasul într-un campionat de top al Europei: ”Becali cere mulţi bani pe el”

FCSB

Comentarii

Conform impresarului Bogdan Apostu, Ştefan Târnovanu (23 de ani) ar fi unul dintre următorii jucători de la FCSB care ar urma să facă pasul într-un campionat de top al Europei. Acesta consideră că portarul are toate calităţile necesare pentru a face faţă în fotbalul mare.

Titularizat de FCSB după nenumăratele gafe ale lui Andrei Vlad, Ştefan Târnovanu nu a mai privit înapoi după ce a ajuns în primul 11 al vicecampioanei şi deja ar fi gata pentru o nouă provocare.

Impresarul său este de părere că fotbalistul este pregătit să facă pasul într-un campionat de top al Europei, întrucât ar avea toate calităţile şi caracteristicile necesare pentru a juca la cel mai înalt nivel.

Totuşi, Bogdan Apostu a punctat că plecarea sa s-ar putea dovedi a fi ceva mai complicată, din cauza faptului că patronul Gigi Becali visează să obţină o sumă importantă pentru portar.

Târnovanu, următorul fotbalist de la FCSB care ar urma să facă pasul într-un campionat de top al Europei

Veţi vedea că vor fi mulţi jucători care vor lua calea străinătăţii. Farul şi FCSB au jucători foarte importanţi. Domnul Becali cere nişte sume exorbitante. Se cer bani mulţi.

Pe Târnovanu eu l-am adus. Îl am de vreo şase ani cred. Se cer bani mulţi pe el şi cred că e un portar care va ajunge în fotbalul mare, pentru că are toate caracteristicile pentru a performa într-un fotbal cu adevărat important, începând de la fizic şi toate celelalte.

Dacă FCSB va câştiga campionatul, lucrurile se vor schimba. E clar că prezenţa în grupele unei competiţii europene îţi conferă o anumite cotă. A stabilit domnul Becali că fără 20-30-40 de milioane de euro nu-l dă.

E greu pentru o echipă din afară să plătească sumele astea. Credibilitatea ţi-o dau trei lucruri: valoarea individuală, performanţele la echipa de club şi meciurile la echipa naţională.

”Are nevoie de asta”

Ăştia sunt cei trei piloni pentru un transfer afară. Târnovanu abia acum a început să fie cu adevărat în angrenajul echipei naţionale şi probabil urmează să joace şi mai mult în viitorul apropiat.

Îşi creează o structură şi o consistenţă la FCSB, dar are nevoie de o prezenţă într-o competiţie europeană, poate câştigarea titlului şi prezenţe la echipa naţională”, a declarat Bogdan Apostu, pentru Fanatik.

Ultimul jucător vândut de FCSB într-un campionat de top 5 din Europa a fost chiar Dennis Man, la începutul lui 2021, Parma fiind încă în Serie A în momentul transferului.

Afla mai multe despre: ştefan târnovanu 

viewscnt
Articole similare