You are here:

Fotbalistul lui FCSB anunţă: "A fost ultimul meci şi pentru ei, şi pentru mine". Dani Coman îl aşteaptă la Astra

Fotbalistul lui FCSB anunţă: "A fost ultimul meci şi pentru ei, şi pentru mine". Dani Coman îl aşteaptă la Astra

FCSB

Comentarii

Fotbalistul împrumutat de FCSB la FC Voluntari, Claudiu Belu, a anunţat că a fost ultimul meci pentru clubul din Ilfov. Fundaşul dreapta e aşteptat de Dani Coman la Astra.

"Bine că a fost ultima etapă şi se termină campionatul. Dacă mai erau câteva etape, nu cred că mai băteam pe nimeni şi sigur retrogradam. Bine că s-a terminat acum, când treceam printr-un moment mai greu. Astăzi nu am putut să dăm gol, şi dacă mai jucam o oră tot nu dădeam gol. A fost un meci urât, slab făcut de noi. Bine că s-a terminat odată şi ne-am salvat. 

(n.r. - Cum ţi se pare varianta cu 16 echipe în Liga 1?) Sincer, mi-ar conveni, că m-am săturat de atâta play-off, play-out.... Echipele, după ce îşi îndeplinesc obiectivul, nu mai trag şi nu mai au nicio motivaţie. Aşa că mai bine să rămână 16 echipe, oricând poţi să retrogradezi sau să te baţi la campionat", a declarat Belu după meciul cu Chindia Târgovişte. 

"Sper să rămână acelaşi grup, dacă se poate, pentru că mulţi termină contractele. Astăzi a fost ultimul meci şi pentru ei şi pentru mine. Nu ştiu cine o să mai rămână, sper să facă o echipă cât mai competitivă la anul. Eu mă duc în vacanţă. Când o să mă întorc de la mare o să văd unde o să joc. În Liga I, dar să vedem în care Ligă I", a mai spus fundaşul dreapta. 

Claudiu Belu poate ajunge la Astra

FCSB l-a transferat la începutul sezonului pe Claudiu Belu de la Astra, iar echipa din Giurgiu e dispusă acum să-l aducă înapoi pe apărătorul lateral. Inclusiv condiţiile mutării sunt avantajoase pentru echipa antrenată de Bogdan Andone, care îşi dorea ca fotbalistul să vină liber de contract. 

Interesul Astrei pentru Claudiu Belu a fost confimat şi de preşedintele Dani Coman. 

Claudiu Belu a strâns doar nouă meciuri la FCSB şi a fost criticat de Gigi Becali încă după primele minute jucate: ”O să vorbesc cu Belu. Dacă într-o lună sau două nu joacă ce trebuie, pleacă! Aşa am făcut convenţie cu el. Mi-a zis: 'Nea Gigi, când nu-ţi convine de mine, mă dai afară'”, a spus Becali.

Afla mai multe despre: claudiu belufcsbastravoluntari 

viewscnt
Articole similare