Lotul FCSB a suferit modificări în această iarnă, înainte de plecarea echipei în cantonamentul din Turcia. Reluarea sezonului va însemna şi o revenire importantă în echipa antrenată de cuplul Mihai Pintilii - Leo Strizu. Mihai Stoica a confirmat că fotbalistul va apărea pe teren din februarie.
Reveniri importante la FCSB în a doua parte a sezonului
FCSB a făcut curăţenie în lot la începutul anului. Radu Boboc, Marco Dulca, Andrei Dumiter, Bogdan Rusu şi Florin Achim s-au despărţit de FCSB, iar Ianis Stoica şi Alexandru Musi au fost împrumutaţi.
Transferuri nu sunt luate în calcul de finanţatorul Gigi Becali, în acest moment, dar oricum staff-ul tehnic aşteaptă mai multe reveniri ale jucătorilor accidentaţi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Una dintre cele mai aşteptate reveniri, cea a lui Ovidiu Popescu (28 de ani), fotbalistul "universal" care poate acoperi mai multe posturi de la mijlocul terenului şi din apărare, e în linie dreaptă.
Accidentat grav în august, Ovidiu Popescu a revenit la antrenametele echipei de o lună, dar staff-ul tehnic nu a dorit să-l forţeze şi să rişte o recidivă. Astfel, revenirea pe teren a lui "Lampard", într-un meci oficial, este programată în februarie.
"Revine Ovidiu Popescu, în februarie va putea juca. El şi acum poate, dar am zis să nu forţăm. În vară s-a accidentat, dar noi punem cinci luni să se facă bine ca să poată juca. El e refăcut complet acum, poate juca acum", a spus Mihai Stoica la Orange Sport.
În urmă cu o lună, când a revenit la antrenamentele FCSB-ului, Mihai Stoica i-a făcut o caracterizare lui Ovidiu Popescu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
"Şi-a refăcut masa musculară, deci cum arată acum... Bodyguard, bodyguard, doar că trebuie să treacă... Unii stau câte un an la aceste accidentări. Lui Ovidiu i s-a rupt grefa, dar arată impecabil. Îl ajută corpul!", spunea managerul general de la FCSB.
Ovidiu Popescu a jucat doar 525 de minute în şapte meciuri din acest sezon la FCSB, în toate competiţiile, fără să marcheze sau să ofere pase de gol.
De asemenea, FCSB îl aşteaptă înapoi într-un meci oficial pe fundaşul central Iulian Cristea, care ar putea juca, din nou, la începutul acestui an.
Ovidiu Popescu şi Iulian Cristea nu fac parte din lotul deplasat de FCSB în cantonamentul de iarnă din Turcia.
Spre deosebire de cei doi jucători defensivi, Ionuţ Panţîru a avut ghinionul unor erori privind recuperarea sa, după o accidentare gravă.
- Citește și
- Tânărul fotbalist în care rapidiştii îşi pun mari speranţe: ”Va ajunge departe”. Jucătorul a debutat deja la prima echipă şi i se prevede un viitor strălucit
- Chelsea, o nouă lovitură pe piaţa transferurilor! Atacantul văzut drept ”noul Drogba” a semnat până în 2029
- Un fost decar de la FCSB susţine că Alexandru Işfan este o adevărată afacere pentru Craiova: ”Nici nu zici că are 22 de ani. E matur!”
- Fotbalistul plecat recent de la FCSB a recunoscut că susţinea rivala roş-albaştrilor: ”Eram rapidist convins, mergeam la meciuri pe Giuleşti” | EXCLUSIV
- Victorie pentru Rapid în primul amical al iernii! Au fost marcate 5 goluri în meci
- Clubul din România care a încercat să-l transfere pe Ludovic Fabregas de la Barcelona: "Ar fi fost unul dintre cei mai bine plătiţi sportivi din România" | EXCLUSIV
- A plecat de la FCSB, refuzând o ofertă uriaşă pentru a semna cu Farul, dar ”Regele” a renunţat la el după jumătate de sezon: ”Voiam să lucrez cu Hagi” | EXCLUSIV
- Ionuţ Radu poate semna cu altă echipă! Un club din Italia îl doreşte pe portarul român
- CSM Bucureşti, victorie la scor în deplasarea din Liga Campionilor şi continuă să fie liderul grupei! Cristina Neagu a ajuns la un număr uriaş de goluri
- Un fost fotbalist de la Arsenal a fost arestat pentru posesie de substanţe interzise. Despre cine este vorba
Afla mai multe despre: mihai stoica, ovidiu popescu, transferuri fcsb, plecari fcsb, rezilieri fcsb