You are here:

FOTO | Au început lucrările la noul stadion al Timişoarei. ”Un moment important pentru sportul şi fotbalul timişorean”

FOTO |  Au început lucrările la noul stadion al Timişoarei. ”Un moment important pentru sportul şi fotbalul timişorean”

Fotbal

Comentarii

Luni, 4 martie, au fost iniţiate primele lucrări la construirea noii arene ”Eroii Timişoarei”, cunoscută drept ”Stadionul Lego”.

Noua bază sportiva se va întinde pe peste 9.000 de metri pătraţi, iar arena principală va avea puţin peste 10.000 de locuri, deşi planul iniţial prevedea 15.000 de locuri.

Reducerea capacităţii s-a realizat din raţiuni financiare, după cum au anunţat autorităţile locale din Timişoara.

”Un moment important pentru sportul şi fotbalul timişorean”

Aşa cum se se obişnuieşte, la eveniment şi-au făcut apariţia cei mai importanţi oameni din administaţia oraşului Timişoara, în frunte cu primarul Dominic Fritz, dar şi foştii internaţional Costel Pantilimon, Iosif Rotariu şi Paul Codrea

Un moment important pentru sportul şi fotbalul timişorean.  S-a dat startul lucrărilor pentru arena ”Eroii Timişoarei” de pe calea Buziaşului.

La eveniment au participat, pe lângă primarul Dominic Fritz, viceprimarii Ruben Laţcău şi Cosmin Tabără, Costel Pantilimon, Iosif Rotariu, Paul Codrea şi Sorin Brîndescu.

Copiii academiei au avut şi ei momentul lor cu un mic meci demonstrativ pe locul unde speră ca peste câţiva ani să îmbrace tricoul lui Poli pe noul stadion”, a anunţat clubul timişorean, pe pagina de Facebook a clubului.

Se doreşte ca noua arenă să fie construită în 28 de luni, adică până în vara lui 2026. Lângă stadion se va amenaja şi un parc.

Proiectul include şi mutarea buclei de întoarcere a tramvaiului cu aproximativ 200 de metri mai aproape de sensul giratoriu AEM, noul stadion fiind situat chiar în zona unde aceasta e situată.

  • Costul stadionului este de 115 milioane de lei.

Va fi construit cu patru tribune distincte, pentru că trebuie lăsat un spaţiu de 10 metri, faţă de clădirea din spate, pentru a primi avizul ISU. S-a discutat foarte mult despre capacitate, pentru că ar fi trebuit să aibă 15.000 de locuri.

Eu nu vreau să intru în polemici, într-o dispută cu fostul primar, însă acest lucru nu se putea realiza aici astăzi, pentru că vorbim despre anumite norme care trebuie îndeplinite şi de preţul stadionului. Iniţial, trebuia făcut la 78 de milioane, cel care a actualizat preţul este exact cel care a realizat studiul de fezabilitate atunci.

Noi l-am scos cu 87 de milioane (la licitaţie – n.r) şi nu am avut nicio societate interesată. Am ridicat preţul de două ori, iar preţul pe loc este de 2.200 de euro, or orice stadion din ţară se ridică la peste 2.600-2.800 de euro pe loc(…)

După actualizarea preţului, la o capacitate de 15.000 de locuri ajungeam la un preţ de 139 de milioane de lei”, a declarat viceprimarul Cosmin Tabără, conform sursadevest.ro.

Afla mai multe despre: fritztabarapantilimoncodrearotariu 

viewscnt
Articole similare