You are here:

FOTO | Fotbalişti nemţi daţi afară după ce au făcut salutul nazist

FOTO | Fotbalişti nemţi daţi afară după ce au făcut salutul nazist
Comentarii

Un grup de fotbalişti nemţi au fost concediaţi şi sunt investigaţi de autorităţi după ce o poză a fost distribuită online de sponsorul echipei.

Este vorba despre şapte jucători de la SC 1920 Myhl, echipă dintr-un eşalon inferior din Germania, care au fost surprinşi pe internet făcând salutul nazist, gest adoptat în anii 1930 de partidul nazist, al cărui conducător era Adolf Hitler. Gestul este ilegal în Germania şi poate fi pedepsit şi în ţări ca Austria, Slovacia şi Polonia. 

Momentul nefericit a avut loc atunci când deţinătorul unui restaurant de tip fast food, unul dintre sponsorii echipei, le-a spus fotbaliştilor să facă ceva amuzant pentru a imortaliza momentul. 

Odată ce conducătorul echipei a văzut poza, a organizat o întâlnire în cadrul clubului, în urma căruia jucătorii au fost daţi afară. Decizia a fost menţinută chiar şi după ce fotbaliştii au pozat cu un banner pe care era scris un text prin care îşi cereau scuze. În plus, restaurantul nu va mai fi sponsorul echipei. 

Afla mai multe despre: salut nazistgermaniagestfotbalisti 

viewscnt
Articole similare