Răzvan Lucescu a avut parte de incidente şi la conferinţa de presă susţinută după meciul Asteras Tripolis - PAOK Salonic 3-2. Un bărbat a intrat în sală cu o piatră şi o rolă de hârtie, aluzie la incidentele de la derby-ul cu Olympiakos.
Răzvan Lucescu are parte de o perioadă foarte complicată la PAOK. Antrenorul român a obţinut 16 victorii consecutive, însă în această etapă a pierdut incredibil cu Asteras, care a marcat golul victoriei în minutul 90+9. La final, jucătorii şi oficialii celor două echipe s-au încăierat după ce un fotbalist de la Asteras le-a arătat organele genitale fanilor lui PAOK.
Nici la conferinţa de presă n-a fost mai multă linişte. Potrivit gazzetta.gr, un bărbat a intrat în sală cu o piatră şi o rolă de hârtie: ”E acelaşi lucru dacă te lovesc cu o piatră sau cu o rolă de hârtie?”, l-a întrebat acesta pe Răzvan Lucescu. Antrenorul lui PAOK nu s-a pierdut cu firea şi i-a transmis că nu este corect ce face. Stewarzii au intervenit însă imediat şi l-au scos pe acesta din sală.
Trimiterea a fost la ceea ce s-a întâmplat week-end-ul trecut, înainte de PAOK - Olympiacos. Meciul nu s-a mai disputat după ce Oscar Garcia, antrenorul oaspeţilor, a fost lovit cu o rolă de hârtie. Garcia s-a plâns că lovitura a fost foarte dură şi a cerut să fie transportat la spital. Apoi, jucătorii lui Olympiacos au refuzat să mai intre în meci.
Însă cei de la PAOK l-au acuzat pe Oscar Garcia că a jucat teatru, în speranţa că va obţine victoria la masa verde.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: paok salonic, asteras tripolis, suporter, razvan lucescu