You are here:

FOTO | Lukasz Szukala s-a întâlnit cu un oficial de la FCSB. Surpriză: Cum arată polonezul la 38 de ani

FOTO | Lukasz Szukala s-a întâlnit cu un oficial de la FCSB. Surpriză: Cum arată polonezul la 38 de anigalerie foto

Special

Comentarii

Lukasz Szukala s-a întâlnit cu Florin Gardoş, Iasmin Latovlevici şi cu Lucian Filip - cel care joacă rolul de secund la FCSB.

Florin Gardoş, Lukasz Szukala, Lucian Filip şi Iasmin Latovlevici au refăcut la masa unui restaruant din Bucureşti o parte din apărarea unei perioade de mare succes pentru FCSB.

Cei patru s-au întâlnit în urmă cu aproximativ două săptămâni, într-un restaurant din Bucureşti.

Cum arată Szukala la 38 de ani. Întâlnire cu foştii colegi din defensivă

Perioada 2012-2015 a fost una excelentă pentru FCSB. Atunci, echipa lui Gigi Becali a câştigat trei titluri consecutive, a intrat în grupele Ligii Campionilor, a eliminat-o pe Ajax din 16-imile Europa League - după un meci dramatic şi a reuşit şi o victorie cu Chelsea, în aceeaşi competiţie.

În acea perioadă, Florin Gardoş, Lukasz Szukala, Lucian Filip şi Iasmin Latovlevici erau jucători importanţi în zona defensivă a FCSB-ului.

Drumurile lor s-au despărţit la un moment dat, dar cei patru au rămas în relaţii excelente şi obişnuiesc periodic să se întâlnească.

O astfel de ieşire a fost în urmă cu aproximativ două săptămâni, după cum reiese dintr-o postare pe contul de Facebook al lui Florin Gardoş.

Dacă ceilalţi trei au o imagine recentă în memoria suporterilor, Lukasz Szukala duce o viaţă mult mai discretă şi are apariţii foarte rare.

Fostul internaţional polonez este neschimbat faţă de perioada în care era la FCSB, deşi va împlini 39 de ani pe 26 mai.

Lukasz Szukala s-a stabilit în România

Fundaşul polonez a început fotbalul în Germania, a trecut ulterior în Franţa, la Metz şi a mai jucat pentru Munchen 1860 şi Alemania Aachen, înainte de a venit în România - în august 2010, când a semnat cu Gloria Bistriţa.

Ulterior a mai jucat pentru U Cluj şi Petrolul, dar cea mai bună perioadă din cariera lui a fost la FCSB, unde s-a transferat în vara lui 2012.

Szukala a devenit atunci unul dintre jucătorii de bază ai FCSB-ului şi evoluţiile foarte sigure i-au adus şi convocarea la naţionala Poloniei.

De la FCSB s-a transferat în ianuarie 2015, când a semnat cu Al Ittihad, la dorinţa lui Victor Piţurcă. A mai jucat pentru Osmanlispor şi Ankaragucu de unde, în februarie 2019, s-a retras.

Tot în România şi-a găsit şi sufletul pereche. Lukasz Szukala este căsătorit cu Raluca, fostă prezentatoare TV şi cei doi s-au stabilit în Bucureşti.

Afla mai multe despre: szukala 

viewscnt
Articole similare