Andrei Vlad, cel care a greşit la primul gol marcat de Ucraina U19, a ţinut să-şi exprime dezamăgirea pentru ratarea calificării la EURO 2018.
România U19 a pierdut dramatic calificare la Campionatul European din Finlanda. ”Tricolorii” aveau nevoie de cel puţin un egal cu Ucraina U19, dar au fost învinşi cu 2-1, cu ultimul gol primit în prelungiri. Momentul în care a început decăderea s-a petrecut în minutul 77, când Moruţan şi-a scos tricoul la gol, a văzut al doilea galben şi a fost eliminat.
Apoi, în minutul 84, Andrei Vlad a ieşit total aiurea la o centrare, ucrainenii au profitat şi au egalat prin Safronov. Bondar a reuşit golul victoriei, în minutul 90+2. A fost momentul în care jucătorii lui Adrian Boingiu s-au prăbuşit pe teren.
La câteva ore după meci, Andrei Vlad a ţinut să le mulţumească celor care i-au susţinut şi a postat un mesaj pe reţelele de socializare: ”O seară neagră... nu mă gândeam nici măcar o secundă că nu putem obţine calificarea. A durut şi doare acest rezultat. Ne cerem scuze oamenilor care au fost lângă noi şi ne-au susţinut până la ultimul fluier”.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: andrei vlad, romania, ucraina, turneul de elita