PSG a pierdut finala Ligii Campionilor, 0-1 cu Bayern la Lisabona, iar la finalul partidei, deşi a fost vizibil afectat de înfrâgnere aşa cum s-a putut observa pe imaginile de la premiere, Neymar a ţinut să transmită un mesaj pe Twitter şi să-i felicite pe învingători. Doar că a felicitat echipa greşită.
Neymar a fost unul dintre cei mai activi jucători ai lui PSG şi a ratat două ocazii mari de a marca, în prima repriză şi în a doua, dar Bayern a reuşit să câştige al şaselea trofeu al Ligii Campionilor din istorie, după un gol marcat de Kingsley Coman, fotbalist crescut chiar la PSG. Brazilianul a găsit totuşi puterea să-şi felicite adversarii.
Sau măcar a încercat. Pentru că a felicitat echipa greşită. Neymar a transmis felicitările sale echipei Bayer, adică "farmaciştii" de la Leverkusen, înlocul celor de la Bayern Munchen. "Înfrângerea face parte din sport. Facem totul, luptăm până la sfârşit! Vă mulţumim pentru sprijinul şi afecţiunea fiecăruia dintre voi. Felicitări, Bayer!", a scris Neymar pe Twitter.
— Neymar Jr (@neymarjr) August 23, 2020
Cei de la Bayer Leverkusen nu s-au lăsat mai prejos şi i-au răspuns lui Neymar. "Mulţumim, Neymar. Nu ştim de ce ne feliciţi pentru că suntem în vacanţă şi jucăm FIFA, dar mulţumim!", a fost răspunsul genial al nemţilor, care au avut replică şi pentru fanii care i-au încurcat cu Bayern Munchen: "Mulţumim, dar, din nefericire, nu noi am câştigat!", au răspuns, cu umor, "Farmaciştii".
— xXx (@CallMeMrxXx) August 23, 2020
— Bayer 04 Leverkusen (@bayer04_en) August 23, 2020
— Bayer 04 Leverkusen (@bayer04_en) August 23, 2020
PSG - Bayern 0-1, în finala Ligii Campionilor. Al şaselea trofeu din istorie pentru bavarezi!
Bayern Munchen a învins, duminică, la Lisabona, echipa Paris Saint-Germain, scor 1-0, şi a câştigat Liga Campionilor pentru a şasea oară în istoria sa. Golul bavarezilor a fost marcat de Kingsley Coman, în minutul 59. Ambele echipe au avut ocazii mari de-a lungul primei reprize, PSG prin Neymar, iar Bayern Munchen a avut o bară prin Lewandowski.
Paris Saint-Germain: Navas – Kehrer, T. Silva, Kimpembe, Bernat (Kurzawa '80)– Herrera (Draxler '72), Marquinhos, Paredes (Verratti '64) – Di Maria (Choupo-Moting '80), Neymar, Mbappé. Antrenor: Thomas Tuchel
Bayern Munchen: Neuer – Kimmich, Boateng, Alaba, Davies – Thiago Alcantara (Tolisso '86), Goretzka – Gnabry (Coutinho '69), Müller, Coman (Perisici '68) – Lewandowski. Antrenor: Hans-Dieter Flick
Ovidiu Haţegan a fost arbitru de rezervă, iar la centru italianul Daniele Orsato. Daniele Orsato a fost ajutat la cele două linii de Lorenzo Manganelli şi Alessandro Giallatini. Arbitri şi asistenţi VAR au fost Massimiliano Irrati (Italia), Marco Guida (Italia), Roberto Diaz Pérez del Palomar (Spania) şi Alejandro Hernández Hernández (Spania).
Bayern Munchen a mai câştigat trofeul în 1973–74, 1974–75, 1975–76, 2000–01, 2012–13.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: neymar, felicitari, greseala, echipa, psg, bayern, finala ligii campionilor