You are here:

FOTO | Prima replică a lui Icardi în scandalul cu Inter seamănă mai mult cu un atac la adresa propriei soţii

FOTO | Prima replică a lui Icardi în scandalul cu Inter seamănă mai mult cu un atac la adresa propriei soţii

Fotbal

Comentarii

Icardi este în conflict deschis cu oficialii clubului Inter Milano. Atacantul refuză să semneze prelungirea contractului cu echipa milaneză, iar conducerea clubului şi antrenorul Luciano Spalletti au hotărât să-i ia banderola de căpitan.

Icardi nu s-a lăsat nici el mai prejos şi l-a anunţat pe Spalletti că refuză să facă deplasarea pentru meciul cu Rapid Viena, aşa că jucătorul nu a mai fost inclus în lotul convocat pentru această partidă.

La finalul meciului Rapid Viena - Inter Milano, încheiat cu victoria oaspeţilor, scor 1-0, Icardi a avut o reacţie la adresa contestatarilor săi: ”Mai bine să taci şi să pari prost, decât să vorbeşti şi să spulberi orice îndoială”, a fost mesajul lui Icardi.

Însă acest citat din Mark Twain pare mai mult un mesaj pentru propria soţie, care i-a supărat şi mai mult pe cei din conducerea lui Inter cu ultima sa declaraţie: "Aş vrea ca Mauro să fie sprijinit mai mult la club, şi eu aud numai vorbe urâte despre el. Nu mai înscrie? Explicaţia e simplă. Echipa nu-l ajută. În loc să vorbească numai de prelungirea contractului, Inter ar trebui mai degrabă să ia un jucător care să-i asigure lui Icardi măcar cinci mingi bune pe meci", spunea Wanda Nara, soţia şi impresarul argentinianului.

Cei mai mulţi fani milanezi o văd vinovată pentru această dispută din interiorul clubului pe Wanda şi-l sfătuiec pe fotbalist să o convingă pe aceasta să facă un pas înapoi: ”Ar trebui să-i spui asta lui Wanda nu nouă”, a reacţionat un fan. ”Mai bine i-ai închide gura soţiei”, a scris un alt fan. Un altul a reacţionat: ”Mai bine ai fi bărbat şi i-ai închide gura soţiei”.

Afla mai multe despre: inter milanomauro icardiwanda nara,  

viewscnt
Articole similare