Al Ahli a anunţat pe conturile de socialiazare că Nicuşor Stanciu a ajuns ieri seară la Jeddah. Acesta s-a întâlnit deja cu reprezentaţii noului său club, iar astăzi urmează să efectueze vizita medicală, apoi să semneze pe 3 ani şi jumătate.
10 milioane de euro este suma de transfer, iar Stanciu va avea un salariu de 2,5 milioane de euro pe sezon, devenind astfel cel mai bine plătit fotbalist român.
Topul salariilor românilor care evoluează în străinătate:
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Stanciu - Al Ahli 2.500.000
Chiricheş - Napoli 2.000.000
Maxim - Mainz 1.500.000
Şt. Radu - Lazio 1.400.000
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Fl. Andone - Brigthon 1.000.000
"Stanciu a fost dorit de multe cluburi din zona arabă. Al Hilal a vrut şi ea să-l aducă. Am ales cea mai bună variantă din toate punctele de vedere. Am văzut că sunt foşti fotbalişti sau actuali manageri care au vorbit de acest transfer. Ei nici nu visează la aceste sume, nu ştiu să le pună pe hârtie. Au fost şi echipe din Europa care l-au vrut, dar nu şi-au permis o astfel de sumă de transfer. Degeaba l-au dorit dacă n-au putut să-l aducă. Dacă venea United să dea 10 milioane, evident că mergea la United", a dezvăluit Anamaria Prodan pentru Telekom Sport.
Galerie foto
Afla mai multe despre: al ahli, nicusor stanciu, jeddah, transfer