Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, în vârstă de 34 de ani, a anunţat, joi, că a fost supusă unei intervenţii chirurgicale la picior şi nu va mai evolua în acest sezon.
”Au trecut mai mult de 6 luni de când m-am confruntat cu dureri severe la picior. După ce am încercat tot ce s-a putut fără niciun rezultat sau îmbunătăţiri, eu şi medicii mei am decis să facem operaţia. Vestea bună este că totul a decurs bine, vestea rea este că voi rata restul sezonului. Vreau să mulţumesc tuturor pentru susţinere şi ne vedem în 2025”, a scris Cîrstea în social media.
La 11 iulie, Sorana anunţase că va lua o pauză mai lungă, din cauza unor probleme cu fasceita plantară.
Ea ocupă locul 39 în clasamentul WTA.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: sorana cirstea, tenis, operatie