You are here:

FOTO | "Super ridicol!". Ce scrie presa internaţională după destrămarea Super Ligii Europene. Titlurile din Marca, El Mundo, Tuttosport sau Daily Mirror

FOTO | "Super ridicol!". Ce scrie presa internaţională după destrămarea Super Ligii Europene. Titlurile din Marca, El Mundo, Tuttosport sau Daily Mirror
Comentarii

Marca titrat, miercuri, "Super Ridicol", după o zi intensă în care Superliga a eşuat, la doar 48 de ore de la naştere, în urma retragerii în bloc a celor şase cluburi engleze participante la noul proiect, informează lefigaro.fr.

"Guvernele, organizaţiile, cluburile, antrenorii, jucătorii, suporterii, presa... Speriaţi de proiect, se lametează împotriva Super Ligii", a notat Marca.

"Guvernele europene se ridică împotriva clubului bogate”, a scris El Mundo.

"Superliga se ciocneşte cu federaţiile şi guvernele”, a subliniat El Pais.

"Superevadarea. Evadarea din Super League: britanicii pleacă, proiectul se destramă", a titrat Tuttosport.

Strigătul suporterilor - sute de fani ai clubului englez şi-au arătat dezarobarea faţă de Superliga în faţa stadionului echipei Chelsea, Stamford Bridge din Londra - a fost câştigător. "Victorie pentru fani, cele şase cluburi engleze s-au retras din Superliga Europeană, lăsând turneul în zdrenţe", notează cotidianul britanic Daily Mirror, în ediţia sa electronică.

Plecări "marcă britanică" (n.r. - cum ar fi Brexit), a ironizat cotidianul francez L'Equipe, la sfârşitul unei zile nebuneşti în care cele şase cluburi engleze fondatoare ale acestei competiţii private, rivale Ligii Campionilor, au părăsit-o, făcându-o să se "prăbuşească" ca un "castel de cărţi".

"Răzvrătiţii au apreciat greşit amploarea furtunii pe care au declanşat-o”, analizează ziarul, care notează că "rezistenţa cea mai puternică a venit din Anglia”. În situaţia în care, "cu manierele expansioniste din Premier League, Anglia, leagănul jocului, a făcut posibil proiectul Super League", tot ea este cea care "l-a împodobit cu ataşamentul său faţă de ideea că un club este în primul rând o comunitate născută din clasa muncitoare de la sfârşitul secolului al XIX-lea" şi "a fost cel mai bun participant la dărâmarea proiectului de <trădători?, al celor <doisprezece ticăloşi>" sau <complotişti>, continuă ziarul, cu referire la titlurile din presa engleză.

Dar "semnificaţia acestor două zile nebune şi înfiorătoare ar consta probabil acum în a nu se opri aici, ci de a profita de schimbarea raportului de forţe şi a face alte cereri care pot readuce jocul şi suporterii în centrul organizării fotbalui", subliniază L'Equipe, care pune pe prima pagină fotografia amatorilor de la mica echipă din Rumilly Vallieres, calificată în semifinalele Cupei Franţei: "Acesta este fotbalul!".

După Manchester City, şi Liverpool, Manchester United, Arsenal, Tottenham şi Chelsea s-au retras din proiectul Superligii europene, care cuprindea 12 mari grupări de pe continent.

Proiectul Superligii europene a fost anunţat oficial, duminică seară, printr-un comunicat oficial al cluburilor fondatoare.

Cele 12 cluburi fondatoare sunt AC Milan, Arsenal Londra, Atletico Madrid, Chelsea, FC Barcelona, Interazionale Milano, Juventus, Liverpool, Manchester City, Manchester United, Real Madrid şi Tottenham.

Afla mai multe despre: super ligapresareactiidestramare 

viewscnt
Articole similare