You are here:

FOTO | Turneul lui Ionuţ Lupescu prin ţară continuă. Candidatul la şefia FRF a ajuns la Arad, alături de doi foşti fundaşi de top ai naţionalei României

FOTO | Turneul lui Ionuţ Lupescu prin ţară continuă. Candidatul la şefia FRF a ajuns la Arad, alături de doi foşti fundaşi de top ai naţionalei Românieigalerie foto

FRF

Comentarii

Lupescu a avut spatele asigurat în vizita făcută votanţilor din Arad. I-a avut alături pe Ioan Andone şi pe Cristi Chivu. I-au fost amândoi colegi la naţională, în epoci diferite însă.

”Am început săptămâna cu o zi plină de întâlniri în judeţul Arad. După ce i-am vizitat pe membrii afiliaţi din municipiul Arad, ne-am întâlnit cu oamenii de fotbal din Ineu, Sebiş şi Cermei. Nu am fost singur, ci însoţit de bunii mei prieteni Cristian Chivu şi Ioan Andone. Aradul, un alt judeţ cu veche şi puternică tradiţie fotbalistică, întâmpină aceleaşi dificultăţi pe care le-am întâlnit în restul ţării: finanţare, legislaţie, credibilitate, regulamente, lipsa infrastructurii şi mijloacelor de pregătire şi multe altele.

Am vizitat deja peste 35 de judeţe şi constat că problemele care se tot repetă pot fi deja catalogate ca fiind sistemice. Multe dintre ele nu sunt dificil de rezolvat, nu-mi explic de ce au stagnat până acum, altele însă necesită într-adevăr o anumită pregătire şi anvergură pentru a putea fi soluţionate. Toate întâlnirile au fost foarte bune, am auzit şi aici multe idei bune şi am încheiat într-o notă pozitivă care, sunt sigur, va continua în colaborarea noastră de după alegeri”, a scris Ionuţ Lupescu pe Facebook.

 Galerie foto

Afla mai multe despre: frfionut lupescualegeri frf,  

viewscnt
Articole similare