You are here:

FOTO | Un nou stadion în Superligă! Cum va arăta ”bijuteria Moldovei” şi cât va costa

FOTO | Un nou stadion în Superligă! Cum va arăta ”bijuteria Moldovei” şi cât va costagalerie foto

Fotbal

Comentarii

Veste bună pentru fanii celor de la FC Botoşani, dar şi pentru principalul finanţator al echipei, Valeriu Iftime. Rugăminţile sale au fost ascultate, iar Primăria Botoşani a depus actele pentru modernizarea stadionului actual la Compania Naţională de Investiţii.

FC Botoşani va avea stadion nou

Anunţul a fost făcut, miercuri după-amiază, chiar de către Primarul Botoşaniului, Cosmin Andrei, pe reţele sociale.

Documentaţia privind extinderea şi modernizarea Stadionului Municipal a fost depusă la Compania Naţională de Investiţii!

În valoare de 160 milioane de lei (32 de milioane de euro), proiectul prevede transformarea obiectivului într-un stadion de categoria I – nivel internaţional de competiţie conform regulamentului Federaţiei Române de Fotbal referitoare la criteriile de omologare, respectiv stadion de categoria 4 conform regulamentului UEFA. Stadionul va avea tribune acoperite, cu o capacitate de 10.000 - 12.000 de locuri pe scaune, cu condiţii de confort pentru spectatori şi facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi.

De asemenea, va mai avea săli de antrenament şi recuperare pentru sportivi şi terţi, spaţii administrative, spaţii comerciale şi de alimentaţie publică, parcare subterană pentru evenimentele sportive şi pentru locuitorii zonei”, a fost mesajul transmis de primarul Botoşaniului, Cosmin Andrei, pe pagina personală de Facebook.

Aşadar, urmează un drum lung până la finalizarea lucrării, însă primii paşi spre direcţia corectă au fost făcuţi, iar acum pare doar o chestiune de timp până când o nouă arenă ”va răsări” în Superligă.

După modernizare, Stadionul ”Municipal” din Botoşani ar putea deveni ”bijuteria Moldovei” în materie de stadioane. Până în acest moment, nu mai există niciun stadion la standarde înalte în această zonă a ţării - construit cu ajutor CNI. 

Un motiv ar fi faptul că echipele tradiţionale din această zonă - din Iaşi, Bacău, Piatra Neamţ, Vaslui - nu mai practică un fotbal de un nivel foarte înalt, nefiind în Superligă.

  • Singura care a rezistat cu stoicism pe prima scenă a fotbalului românesc în ultimii ani, din zona Moldovei, a fost FC Botoşani.

Valeriu Iftime îşi pierduse speranţa

În urmă cu câteva săptămâni, patronul celor de la FC Botoşani, Valeriu Iftime, a avut un discurs dur la adresa primarului Cosmin Andrei, pe care îl acuza de rea-voinţă faţă de proiectul noului stadion.

Cu toate acestea, se pare că nemulţumirile sale au fost ascultate şi transformate în noi speranţe.

Uitaţi-vă la ce se întâmplă pe stadion, la stadion. Primarul Cosmin Andrei parcă n-are tragere de inimă. Nu îl văd serios să facă stadionul ăsta. Nu îl face pentru mine, îl face pentru oraşul ăsta. Rămâne în mandatul lui. Tot îmi spune că acea documentaţie nu e gata.

Măi, oameni bun, chiar suntem proştii lumii? Fă dracului documentaţia. E o problemă, dar nu ştiu, trag de timp. Nu au depus documentaţia, nu au fost la CNI. Trebuie ceva făcut.

Suntem la planuri. Documentaţia nu e gata. CNI nu ştie de Botoşani. Nu e acolo. Simt o plictiseală. Ca să fim în fotbal, avem nevoie de un efort colectiv. E păcat, ar da o altă culoare oraşului.

Am discutat cu domnul primar, mi-a zis ca da, se ocupă. Nimic! Ori mă tratează ca pe nimeni.... Nu văd să aibă un plan. E luna aprilie. Trebuie să fie depusă documentaţia. Nu înţeleg. De parcă îmi construiesc eu o cetate şi nu-mi dau ăştia aviz. Când vorbesc cu primarul, parcă aş vorbi cu stâlpul rupt. Ne-au mai mărit şi chiria, au dublat-o”, declara Valeriu Iftime, pentru botosaneanul.ro.

 Galerie foto

Afla mai multe despre: botosanivaleriu iftime 

viewscnt
Articole similare