You are here:

FOTO Vasile Mogoş a bătut palma cu o echipă din Serie B. Începe o nouă aventură alături de un alt fotbalist român

FOTO Vasile Mogoş a bătut palma cu o echipă din Serie B. Începe o nouă aventură alături de un alt fotbalist român
Comentarii

Vasile Mogoş (28 de ani) a bătut palma cu formaţia italiană Crotone din Serie B.

Chievo, fosta sa echipă a intrat în faliment, iar Mogoş a semnat cu Crotone din Serie B. 

Fundaşul nu a vrut să rămână la Chievo, care a retrogradat în Serie D, şi a luat în calcul alte variante din fotbalul italian. 

Mogoş va fi coleg la Crotone cu Ionuţ Nedelcearu, care tocmai a fost cumpărat de italieni de la AEK Atena în schimbul sumei de 1,25 de milioane de euro. 

Clubul Crotone a anunţat că Mogoş a semnat un contract valabil trei sezoane. 

  • 37 de meciuri a evoluat Mogoş în tricoul lui Chievo sezonul trecut
  • 4 goluri a înscris fundaşul şi a oferit şase pase decisive. 

Vasile Mogoş a jucat până acum doar în Italia, la formaţii precum Asti, Real Vicenza, Delta Porto Tolle, Lumezzane, Teramo, Reggiana, Ascoli sau Cremonese.

Fundaşul are prezenţe şi la naţionala României, unde a primit şanse şi a evoluat în patru meciuri. Debutul a fost în noiembrie 2019. 

Chievo, exclusă după ce a intrat în faliment

Potrivit regulamentelor, pentru a putea sa te înregistrezi în noul sezon, fiecare club italian trebuie să îşi dovedească bonitatea financiară. Chiar şi aşa, Chievo nu a reuşit să scape de datoriile uriaşe şi taxele neplătite. Echipa care a fost exclusă ştia decizia de ceva vreme, a făcut apel, însă nu a putut impiedică falimentul. 

Chiar şi aşa, pe plan sportiv, clubul nu a avut probleme de a rămâne în Seri B. Chievo s-a clasat pe locul 8 în sezonul regulat şi a jucat în play-off-ul de promovare pentru Serie A, acolo unde a fost învinsă de Venezia.

Vor să îl dea afară pe Romario Benzar şi să aducă un alt internaţional român în locul său. Informaţii din Serie B

Afla mai multe despre: vasile mogoscrotoneserie b 

viewscnt
Articole similare