You are here:

FOTO | Veşti foarte bune din Thailanda. Au fost scoşi 4 dintre cei 12 copii blocaţi în peşteră. Prima reacţie oficială

FOTO | Veşti foarte bune din Thailanda. Au fost scoşi 4 dintre cei 12 copii blocaţi în peşteră. Prima reacţie oficialăgalerie foto

Special

Comentarii

Un oficial local a declarat pentru Reuters că primii copiii din echipa de fotbal captivă într-o peşteră în nordul Thailandei au fost salvaţi.

17:15 Narongsak Osottanakorn, guvernatorul provinciei Chiang Rai, în care este situată peştera unde în urmă cu 14 zile au rămas captivi 12 copii şi antrenorul lor, a declarat într-o conferinţă de presă că cei patru băieţi eliberaţi sunt „perfect sănătoşi” şi că situaţia este „cea mai bună posibilă”, scrie The Guardian.

 „A fost un succes mai mare decât mă aşteptam. Toată lumea este fericită”, a adăugat el.

Osottanakorn a precizat că o nouă operaţiune va începe în 10-12 ore.


16:30 Potrivit Daily Mail, au fost deja scoşi până acum 6 dintre cele 13 persoane prinse în peşteră. Aceştia au fost transportaţi cu ambulanţele şi cu elicopterele la spitalele din apropiere. Copiii vor fi supuşi mai multor seturi de analize şi, în funcţie de rezultate, vor fi distribuiţi spre alte spitale din ţară.

Daily Mail a publicat şi o imagine neclară cu 3 dintre cei 6 copii salvaţi.

#ENVIVO Señal de @reuters desde Tailandia, donde sigue el rescate de los niños y su entrenador atrapados en la cueva. Según fuentes oficiales van cuatro fuera, los medios hablan de seis @UniNoticias https://t.co/Ne7qXHt6BR


„Doi copii au ieşit. Ei se află momentan la spitalul situat în apropierea peşterii”, a declarat Tossathep Boonthong, şeful Departamentului de Sănătate din provincia Chiang Rai.

„Momentan are loc o examinare fizică. Încă nu au fost transportaţi la spitalul Chiang Rai”, a adăugat el.

Operaţiunea de salvare este în curs de desfăşurare.

Afla mai multe despre: thailandapesteracopiiechipa de fotbal 

viewscnt
Articole similare