You are here:

FRF a luat legătura pentru a-l naturaliza pe străinul cotat la 20 de milioane de euro! Răspunsul dat de apropiaţii atacantului

FRF a luat legătura pentru a-l naturaliza pe străinul cotat la 20 de milioane de euro! Răspunsul dat de apropiaţii atacantului
Comentarii

Selecţionerul naţionalei României, Mirel Rădoi, a vorbit despre noua senzaţie a lui RB Salzburg, Karim Adeyemi (19 ani), cotat la 20 de milioane de euro şi care are origini româneşti. Atacantul îi va fi adversar în Germania - România, în preliminariile Campionatului Mondial din 2022.

FRF a dorit să-l aducă în naţionala României pe Karim Adeyemi

Adeyemi a debutat în urmă cu o lună pentru naţionala mare a Germaniei, după o ascensiune fulminantă în ultimul an. La doar 19 ani, e în lotul Flick şi poate juca împotriva României, vineri, de la 21:45 

FRF ar fi încercat să-l naturalizeze, conform declaraţiilor selecţionerului Mirel Rădoi. De altfel, federaţia s-a lovit de mai multe refuzuri din partea unor fotbalişti eligibili din străinătate "Nu ştiu dacă şi-ar fi dorit. Din informaţiile pe care le am, s-a încercat. Dacă este adevărat vă spun asta, doar dacă este adevărat. Din ce am auzit, că ar fi refuzat. Mă rog, s-ar fi ajuns nu foarte aproape, dar cineva, nu ştiu dacă din familie sau din jurul lui, ar fi refuzat. 

Din punctul ăsta de vedere, cel puţin de când sunt eu, sunt şapte cazuri în care diverşi jucători ar fi refuzat să vină. Din Austria, din Germania, doar pentru că erau deja selecţionaţi la U16, U17 sau U18 în alte naţionale şi au refuzat la naţionala României", a declarat selecţionerul naţionalei României, înaintea meciului de la Hamburg.

Talentatul jucător al celor de la Red Bull Salzburg s-a născut Munchen, din tată nigerian şi mamă româncă, şi a ales să reprezinte naţionala "panzerelor", cu prezenţe la reprezentativele de tineret U16 şi U17. Nu mai există şanse ca Adeyemi să reprezinte România, întrucât a debutat pentru naţionala de seniori a Germaniei. 

Fotbalistul şi-a început cariera de fotbalist la juniorii luI Bayern Munchen, însă a plecat în 2018 la SpVgg Unteraching. După numai şase luni, a fost achiziţionat de Red Bull Salzburg şi trimis la FC Liefering, satelitul formaţiei din Liga Campionilor.

Inclusiv pista Virgiliu Postolachi a fost închisă, după luni întregi în care FRF a încercat să-l deturneze din drumul spre naţionala Republicii Moldova: "La momentul respectiv am purtat discuţii cu tatăl băiatului (n.r. - Oleg Postolachi), el ne-a pus nişte date despre bunici la dispoziţie, care nu erau tocmai conforme cu realitatea", a declarat Geolgău pentru Telekom Sport.

Afla mai multe despre: adeyemifrfromanianaturalizare romania 

viewscnt
Articole similare