You are here:

FRF, la un pas să îl rateze şi pe Laszlo Boloni: ”Aştept încă ceva”. Ce echipă de top se interesează de tehnicianul român

FRF, la un pas să îl rateze şi pe Laszlo Boloni: ”Aştept încă ceva”. Ce echipă de top se interesează de tehnicianul român
Comentarii

Intrând în noul an, România încă nu are selecţioner, iar opţiunile celor de la FRF devin din ce în ce mai limitate.

Din cei 12 candidaţi pe care îi avea FRF pe listă pentru înlocuirea lui Mirel Rădoi, doar patru au mai rămas, Adi Mutu, Edi Iordănescu, Victor Piţurcă şi Laszlo Boloni.

Data iniţială pentru numirea selecţionerului fusese setată înaintea tragerii pentru Nations League, pe 16 decembrie, însă oficialii FRF nu şi-au găsit încă alesul.

Mihai Stoichiţă spunea miercuri, pe 29 decembrie, că după 31 vom ”vedea” ţi că deocamdată au fost purtate doar discuţii.

Au fost doar discuţii! Cu toată lumea. O să vedeţi după data de 31 (n.r - 31 decembrie). Sunt propuneri. Unii au dat cinci, unii au dat trei, unii au dat şase.

Sunt la mine, nu sunt obligat să le arăt la nimeni, alea nu sunt ca să le arăt la lume. Sunt propunerile celor din Comisia Tehnică, într-o ordine aleatorie.

Fiecare şi-a asumat răspunderea să propună unul, doi, trei, patru, cinci selecţioneri. Sau şase, mi se pare că unul a propus şi şase.

Şi atunci, noi trebuie să luăm în discuţie toate numele care apar. Nu sunt voturi, să fie foarte clar”, declara Stoichiţă pentru Prosport.

FRF, la un pas să îl rateze şi pe Laszlo Boloni

Dintre candidaţii rămaşi, Laszlo Boloni ar fi favorit să preia echipa naţională, fiind considerat cel mai viabil candidat de multe voci importante din fotbalul românesc.

Antrenorul de 68 de ani, care a mai trecut pe la naţională acum mai bine de două decenii, ar putea fi ratat şi el de FRF însă.

Boloni a dezvăluit că deşi a discutat cu Stoichiţă, mai este în aşteptarea unei oferte de la Monaco, fosta sa echipă, conform sport.ro, care a rămas fără antrenor după despărţirea de Niko Kovac.

Sigur că da, mai sunt lucruri de discutat. Aştept încă ceva. Am vorbit şi cu domnul Stoichiţă.

Am fost în contact, o discuţie foarte bogată în idei, să spun aşa, şi pe urmă, zilele următoare vom intra în contact”, a declarat Ladislau Boloni pentru Ştirile Pro TV.

Afla mai multe despre: laszlo boloni 

viewscnt
Articole similare