Federaţia Română de Fotbal a luat o primă decizie, înainte ca lui Mirel Rădoi să-i expire contractul în noiembrie, atunci când a anunţat că părăseşte naţionala României şi că nu mai poate fi întors din drum.
Pasul făcut de FRF după ce Mirel Rădoi a anunţat că pleacă din funcţia de selecţioner
Oficialii federaţiei s-au pus în mişcare, pentru a nu fi surprinşi de un posibil "baraj", în care naţionala României va juca pentru prezenţa la Campionatul Mondial din 2022. Cu două etape înainte de finalul grupei preliminare, selecţionerul a susţinut că nu-şi va prelungi contractul, care expiră în noiembrie.
Deja s-a luat o decizie la nivelul conducerii. Preşedintele Răzvan Burleanu şi directorul tehnic Mihai Stoichiţă se vor întâlni cu Mirel Rădoi, pentru a-l face să se răzgândească. FRF îşi doreşte ca antrenorul să continue în fruntea tricolorilor, dar, momentan, nu se cunoaşte perioada care îi va fi propusă, conform informaţiilor oferite de Mihai Stoichiţă.
"O să avem o discuţie cu preşedintele, cu el şi cu mine, în care vom încerca să ajungem la un acord pentru continuarea activităţii lui la echipa naţională. Atât pot să vă spun. Când o să fie, nu ştiu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Nu mă întrebaţi despre alte soluţii, nici măcar nu se discută despre aşa ceva în federaţie. Noi suntem genişti. Dezamorsăm 'bombele' astea care apar", a declarat oficialul FRF.
Cum conducătorii fotbalului românesc nu iau în calcul o altă variantă, Stoichiţă a infirmat venirea lui Edward Iordănescu, de la FCSB: "Deja au început zvonurile că Edi Iordănescu vine în locul lui Mirel? Păi, ce? E şah? Se schimbă regele cu regina?", a mai spus directorul tehnic al FRF.
Nicolae Dică, dezvăluiri "din interior"
Pentru Telekom Sport, secundul lui Mirel Rădoi, Nicolae Dică, a susţinut că există şanse, în acest moment, ca selecţionerul să continue: "Oricum, ar fi peste 50%". Cu câteva săptămâni în urmă, Rădoi anunţa că nimic nu-l va mai face să-şi schimbe decizia.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mirel radoi, . mihai stoichita, selectioner romania, echipa nationala selectioner