În atacul lui Juventus a fost descoperit un nou diamant, chiar dacă echipa beneficiază numai de staruri în acel compartiment. Fotbalistul nu s-a făcut remarcat doar în tricoul bianconero, ci şi la naţionala Italiei, acolo unde a devenit al doilea cel mai tânăr marcator din istoria Squadra Azzurra.
Moise Kean are doar 19 ani, dar este deja la al treilea sezon în Serie A. Dacă anul trecut acesta a evoluat pentru Hellas Verona, fiind împrumutat de Juventus, după ce performanţele din actuala stagiune, Kean pare că i-a convins pe oficialii campioanei Italiei că merită un loc în echipa bianconero şi în sezonul viitor, mai ales că este nevoie de sânge tânăr în atac, în cazul în care Dybala va pleca de pe Allianz Stadium.
Până să devină primul jucător născut după anul 2000 care joacă şi marchează în campionatele de top ale Europe, Moise Kean a avut o copilărie similară, mai degrabă, cu a unui jucător din America de Sud.
"Furam de la un preot. Aşa am învăţat să joc fotbal!"
Într-un interviu pentru The Players' Tribune, Kean a povestit cum a crescut într-o micuţă localitate pentru nume Asti, de lângă Torino. "Preotul avea întotdeauna o minge în biroul său, pe care niciodată nu îl încuia. Şi când copilăreşti în Asti, ai nevoie tot timpul de o minge. Mă furişam în oratoriu, aşteptam ca preotul să plece şi luam o minge din sertarul lui. Obişnuiam să joc fotbal pe asfalt, în spatele bisericii, şase versus şase".
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Şase goluri în 11 meciuri a reuşit Kean în acest sezon de Serie A pentru Juventus
- Două goluri în trei prezenţe ale atacantul pentru naţionala Italiei
- 15 milioane de euro este cota jucătorului, potrivit transfermarkt
"Fiecare jucător trebuia să plătească 10 euro. Mă rugam, împrumutam, furam sau strângeam bani toată săptămâna pentru a putea juca. Echipa învingătoare lua toţi banii. Aşa am învăţat să joc fotbal, aşa a început povestea mea. Aşa înveţi că fotbalul, la fel ca viaţa, are suişuri şi coborâşuri. Uneori marchezi în ultimul minut şi câştigi 60 de euro pentru echipa ta, alteori pierzi".
Kean susţine că aventurile prin care a trecut în copilărie pentru a juca fotbal l-au învăţat să nu îi mai fie frică atunci când intră pe teren în cele mai importante competiţii. Cu toate acestea, atacantul a declarat că îi e frică de Chiellini, una dintre legendele lui Juventus. Jucătorul cu origini ivoriene a povestit cum a vrut să îi treacă mingea printre picioare la un antrenament şi încă mai are o cicatrice pe gleznă după ce fundaşul l-a "penalizat" pentru tupeul lui.
"Am fost atât de disperat să joc fotbal încât am furat de la un preot şi îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru fiecare zi în care am făcut-o", şi-a încheiat Kean interviul.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: moise kean, juventus