Adrian Mititelu, patronul celor de la FCU Craiova, a vorbit recent despre posibila fuziune între echipa sa şi CSU Craiova.
În ultima perioadă, s-a discutat despre o posibilă fuziune între U Craiova 1948 şi Universitatea Craiova! Adrian Mititelu a vorbit despre acest zvon şi a mărturisit că oltenii îşi doresc acest lucru.
Finanţatorul de la FCU susţine că o unire între cele două cluburi nu ar fi imposibilă, însă momentan nu există nimic concret.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Adrian Mititelu recunoaşte discuţiile pentru o fuziune între CSU şi FCU. Ce a declarat patronul oltean
Conducătorul de la FC U Craiova a recunoscut în premieră în public că au loc tratative în vederea unei reuniri la care nimeni nu s-ar fi aşteptat, însă, pentru moment, lucrurile nu au demarat în mod oficial.
„Sunt mulţi care doresc asta, foarte mulţi, dar nimeni nu spune public. Mă lasă pe mine să spun. Eu nu pot să spun prea multe, există propuneri, discuţii, dar lucruri generale. Ar fi bine să fie aşa, însă nu s-a trecut la o acţiune completă.
Eu nu mai am nicio problemă cu primarul Craiovei (n.r - Olguţa Vasilescu), chiar am discutat de câteva ori, evit subiectul fotbal, am alte chestiuni care au legătură cu activitatea dumneaei, am nişte proiecte imobiliare şi mă lovesc de activitatea primăriei, am nevoie de diverse acte.
Am închis orice discuţie despre fotbal. E foarte uşor de realizat o fuziune, ambele cluburi sunt SA-uri (n.r. - societăţi pe acţiuni). Juridic, e foarte uşor de rezolvat. Ştiţi foarte bine disensiunile care sunt acolo, ruptura care pare ireparabilă. Sunt multe, nu vreau să spun nişte vorbe acum care să ducă la adâncirea crizei, să spun nişte răutăţi, mă abţin.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
A fost ce a fost, s-a ajuns la această nebunie în Craiova, să se urască oamenii între ei, să nu mai vorbească, ştiu cazuri de fraţi care nu-şi mai vorbesc pe tema asta.
Eu n-am vrut să dezbin oraşul, am dat totul pentru fotbalul craiovean, chiar dacă am făcut greşeli, n-am vrut să se întâmple chestia asta. E un fapt împlinit acum, poate cu timpul se va rezolva”, a declarat Adrian Mititelu la Sport Total FM.
Afla mai multe despre: adrian mititelu, u craiova 1948, universitatea craiova, mihai rotaru