Formaţia FCSB a învins, duminică seară, pe Arena Naţională, cu scorul de 6-0 (4-0), echipa Dinamo, într-un meci din etapa a opta a Ligii 1.
Golurile au fost marcate de Keşeru ’26, Octavian Popescu ’42, Vinicius ‘45+2, Cordea ‘45+7, V. Gheorghe ’55 şi Grigore ’67 (autogol). În minutul 37, de la Dinamo a fost eliminat Steliano Filip pentru o intervenţie la Valentin Gheorghe.
Gabi Torje a fost titular după ce s-a întors la Dinamo şi a recunoscut că a fost umilit după acest rezultat în faţa marilor rivali. De asemenea, el a făcut şi o promisiune în urma acestei înfângeri.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”E cea mai grea înfrângere din cariera mea. Ce să mai zici la 0-6?”
”O înfrângere usturătoare, ne asumăm cu toţii, e cea mai grea înfrângere din cariera mea. Ce să mai zici la 0-6? Ne-am dezamăgit suporterii, au venit în număr foarte mare, aş fi ridicol să caut explicaţii. Nu este acesta nivelul lui Dinamo, cu siguranţă. Fazele fixe ne-au fost fatale, 5 goluri din asemenea faze, e dezamăgitor, e umilitor.
Îmi pare rău că revenirea mea a început aşa, dar să ne uităm la această dată, 12 septembrie! E ultima oară oară când veţi mai vedea Dinamo aşa cât sunt eu aici, ce s-a întâmplat este ruşinos. Nu am văzut faza eliminării lui Steliano, nu mai putem întoarce nimic, arbitrul rupe echilibrul, dar s-au văzut echipe care câştigă şi în 10.
Dinamo nu va retrograda, se va bate pentru playoff. Suntem trişti cu toţii, este doar un eşec peste care trebuie să trecem. Am pierdut cu rivala de morte dar ne mobilizăm pentru jocul retur. Avem un antrenor foarte bun, care-i învaţă pe tineri, dar nu poate juca antenorul. Joacă tineri şi bătrâni, asta nu e o scuză.
Eu m-am simţit bine, şi fizic, am alergat acolo unde mi-a cerut antrenorul. A preferat Mister să mă puna pe mine vârf, să jucam pe contraatac, nu era Mirko pregătit”, a declarat Gabi Torje, după meci.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dinamo-fcsb-torje-liga 1