Ruse (locul 177 WTA) a reuşit una dintre cele mai bune performanţe ale carierei.
Visul unui duel românesc în finala de la ITF Dubai s-a năruit după ce surpriza competiţiei, românca Gabriela Ruse (locul 177 WTA), a fost eliminată în semifinale de Katerina Siniakova (locul 64 WTA), după 2 ore şi 35 de minute de joc cu scorul de 6-3 6-7 6-4.
Chiar dacă românca a pierdut un prim set destul de echilibrat în faţa mult mai bine clasate Siniakova, aceasta a revenit şi e egalat situaţia la seturi după un tie-break câştigat la 2, într-un set care a durat peste o oră. Setul decisiv a fost unul extrem de echilibrat până la scorul de 4-4, moment în care românca şi-a pierdut serviciul la 0.
Ruse venea după o serie de 5 victorii la rând după ce a reuşit să intre pe tablou din calificări cu victorie la rusoaica Natalia Vikhlyantseva (6-2 6-4). Au urmat apoi victorii la Kaja Juvan (6-2 6-7 6-1), Kristina Mladenovic (2-2 abandon) şi Danka Kovinic (6-1 6-4). Este una dintre cele mai bune performanţe din cariera româncei, aceasta revenind într-o semifinală ITF după 19 luni.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În cealaltă semifinală a turneului, o altă româncă, Sorana Cîrstea (locul 86 WTA), o va întâlni pe Polona Hercog (locul 52 WTA).
Articol postat de ANDREI BADEA
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: gabriela ruse, itf dubai