Echipa Elveţiei s-a simţit excelent la Cluj-Napoca pe durata şederii pentru întâlnirea din FedCup, pierdută cu România (1-3), dar şi după încheierea competiţiei. Duminică seară, Martina Hingis şi o mare parte din echipa sa au ieşit în Clubul Janis, unde au dansat şi s-au distrat ”pe rupte”, după cum anunţă, luni, conducerea localului.
”Oaspeţi de seamă aseară în Janis, aproape toată echipa de tenis a Elveţiei, în frunte cu celebra Martina Hingis, au dansat şi s-au distrat pe rupte! Tare mândri am fost”, au scris reprezentanţii Clubului Janis pe Facebook, arătându-se încântaţi.
România a câştigat cu 3-1 întâlnirea cu Elveţia, care s-a desfăşurat la Cluj-Napoca, şi s-a calificat în Grupa Mondială a Cupei Federaţiei, după o pauză de trei ani.
Sâmbătă, Simona Halep, locul I WTA, a învins-o, cu scorul de 6-3, 1-6, 6-1, pe Viktorija Golubic, locul 115 WTA, şi Irina Begu (38 WTA) a trecut, cu scorul de 6-4, 6-1, de Timea Bacsinszky (46 WTA).
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Duminică, Simona Halep a învins-o pe Patty Schnyder, locul 149 WTA, cu scorul de 6-2, 6-1, şi la dublu Mihaela Buzărnescu şi Sorana Cîrstea au fost învinse de cuplul Jil Teichmann/Viktorija Golubic, scor 0-6, 6-0, 10-6.
FOTO: O parte din ”meniul” fetelor din echipa de Fed Cup a Elveţiei.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: fed cup, romania, elvetia, martina hingis