You are here:

Garbine Muguruza a câştigat Turneul Campioanelor. Este prima spaniolă care reuşeşte această performanţă

Garbine Muguruza a câştigat Turneul Campioanelor. Este prima spaniolă care reuşeşte această performanţă

Tenis

Comentarii

Garbine Muguruza, locul 5 WTA, a devenit, noaptea trecută, prima spaniolă câştigătoare a Turneului Campioanelor, ea impunându-se în finala ediţiei din acest an în faţa estonei Anett Kontaveit, numărul 8 mondial, scor 6-3, 7-5.

Finala de la Guadalajara a durat o oră şi 38 de minute. Pentru Muguruza este al zecelea trofeu la simplu, al treilea din 2021 (după Dubai şi Chicago).

“În acest moment mă simt extrem de fericită şi uşurată, pentru că este un turneu la care am avut probleme la început, iar apoi am reuşit să joc bine. Înseamnă mult pentru mine să câştig un turneu atât de mare în America Latină. Este pur şi simplu perfect. Sunt fericită că mi-am demonstrat mie însămi din nou că pot fi cea mai bună, că pot fi ‘maestra’, cum spunem noi în spaniolă.

Este o recompensă pentru n an atât de pung. Eu şi echipa mea am muncit mult. Acest trofeu, acum, aici, aici... este cel mai frumos sentiment. Nici măcar clasamentul. Doar pur şi simplu să îl ating şi să îl duc acasă. Este un fel de a spus: ‘Am rueşit’”, a declarat spaniola după finală.

Ca urmare a succesului de noaptea trecută, Garbine Muguruza va încheia anul pe locul 3 în clasamentul mondial, cea mai bună clasare a sa pe final de sezon după 2017, când a încheiat pe locul 2.

Afla mai multe despre: garbine muguruza 

viewscnt
Articole similare